CLIMO- elem. clima-.
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CLÍMĂ, clime, s. f. 1. Totalitatea fenomenelor meteorologice (temperatură, vânturi, precipitații atmosferice) care caracterizează starea medie multianuală a unui loc; climat. 2. Regiune considerată sub raportul climei (1) specifice. – Din lat. clima, -atis, germ. Klima.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CLÍMĂ ~e f. 1) Totalitate a proceselor și fenomenelor meteorologice caracteristice unei regiuni geografice; climat. ~ maritimă. 2) Regiune privită sub raportul condițiilor atmosferice caracteristice. [G.-D. climei] /<lat. clima, germ. Klima
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CLÍMĂ s.f. 1. Totalitatea fenomenelor meteorologice care caracterizează starea medie a atmosferei unei regiuni; climat. 2. Ținut, regiune considerată sub raportul condițiilor atmosferice caracteristice. [Cf. it. clima , germ. Klima, gr. klima].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CLÍMĂ s. f. ansamblul fenomenelor și proceselor meteorologice care caracterizează starea medie a atmosferei unei regiuni; climat. (< lat. clima, germ. Klima)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CLÍMĂ s. (MET.) 1. aer, climat, vreme, (înv.) temperament. (Regiune cu ~ caldă.) 2. climă locală v. microclimă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
clímă s. f., g.-d. art. clímei; pl. clíme
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
clímă f., pl. e (vgr. klima, klimatos, înclinațiune [a uneĭ regiunĭ față de soare], d. klino, înclin: fr. climat). Starea atmosferică obișnuită a uneĭ regiunĭ: clima Româniiĭ e aspră ĭarna. Regiune, ținut: a trăi în climele calde. V. plaĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CLÍMĂ (‹ germ., lat.) s. f. Regim mediu multianual a proceselor și fenomenelor meteorologice (caracteristice unei anumite regiuni), determinat de radiația solară și de circulația generală a maselor de aer, care variază în raport cu cu poziția pe Pămînt, cu altitudinea absolută și cu configurația reliefului regiunii respective, avînd ca principale componente temperatura medie a aerului, nebulozitatea, precipitațiile atmosferice și vîntul; climat (1). În funcție de repartiția diferită pe glob a radiației solare, a uscatului și a apei, precum și a mișcărilor maselor de aer, se deosebesc: c. ecuatorială, cu temperaturi ridicate, mișcări ascendente ale maselor de aer, variații termice anuale mici și precipitații abundente; c. subecuatorială, cu două anotimpuri, din care unul secetos și altul ploios; c. tropicală, caldă, cu predominarea vînturilor alizee, cu importante variații termice diurne și ariditate accentuată; c. subtropicală, caldă, de tranziție între cea tropicală și cea temperată, cu două anotimpuri, dintre care unul este secetos, vara, și altul ploios, iarna; c. temperată, la latitudinile medii, cu patru anotimpuri distincte, cu strat de zăpadă iarna și cu predominarea vînturilor de vest; c. subpolară, cu iarnă aspră, vară rece și cantitate relativ redusă de precipitații; c. polară (arctică sau antarctică), cu două anotimpuri, temperaturi scăzute și precipitații puține. ◊ C. continentală = c. cu precipitații reduse cu variații mari, anuale și diurne, ale temperaturii aerului. ◊ C. maritimă = c. caracteristică oceanelor, mărilor și regiunilor continentale aflate sub influența directă a maselor de aer marin, umedă, cu variații termice anuale și diurne mici. ◊ C. montană = c. cu amplitudini termice medii anuale reduse și precipitații mai abundente decît în zonele coborîte din vecinătate. C. locală = topoclimă; microclimă.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink