Dex coacere

COÁCERE, coaceri, s. f. Acțiunea de a (se) coace. – V. coace.

COÁCERE s. (BOT.) maturație, maturitate. (~ fructelor.)

coácere s. f., g.-d. art. coácerii

COÁCE, coc, vb. III. 1. Tranz. A supune un aliment la acțiunea căldurii (în cuptor) spre a-l face bun de mâncat. ◊ Expr. A-i coace (cuiva) turta sau a i-o coace = a încerca să-i facă rău (cuiva); a-i întinde (cuiva) o cursă. ♦ Refl. (Despre alimente) A deveni bun de mâncat prin acțiunea căldurii (din cuptor). 2. Refl. (Despre fructe, semințe) A ajunge la maturitate sub acțiunea căldurii soarelui; a deveni bun de mâncat; (despre plante) a ajunge să aibă sămânța formată, maturizată. ♦ Tranz. (Despre soare sau căldură) A face ca fructele, plantele etc. să ajungă la maturitate, să fie bune de mâncat, să dea sămânță. ♦ Fig. (Despre oameni) A ajunge la maturitate, a se forma (din punct de vedere intelectual, al felului de a fi etc.); a se maturiza. 3. Refl. Fig. (Despre ființe) A se încinge, a se înăbuși de căldură. 4. Tranz. Fig. A pune ceva la cale cu intenții răuvoitoare; a urzi. 5. (Despre bube și inflamații, p. ext. despre părți ale corpului) A face puroi. – Din lat. pop. cocere (= coquere).

A COÁCE coc 1. tranz. 1) (alimente) A prepara prin supunere la acțiunea unei temperaturi înalte (în cuptor). ~ plăcinte. ~ mere. 2) fig. (acțiuni dușmănoase) A întreprinde pe ascuns; a pune la cale în taină; a urzi; a țese; a unelti. ◊ A-i ~ cuiva turta a încerca să-i facă cuiva pe neașteptate un rău. 2. intranz. (despre răni, abcese) A face puroi; a colecta. /<lat. cocere

A SE COÁCE mă coc intranz. 1) (despre plante, fructe, semințe) A ajunge la maturitate (devenind bun pentru recoltare). 2) fig. (despre persoane) A ajunge în faza de dezvoltare completă; a deveni matur; a se maturiza. 3) (despre ființe) A se înfierbânta tare (de căldură). /<lat. cocere

COÁCE vb. 1. a se încinge, a se înfierbânta. (Se ~ stând lângă sobă.) 2. a fierbe, a opări. (~ firele de tort.) 3. (MED.) a colecta. (Buba începe să ~.)

COÁCE vb. v. fierbe, maturiza.

coáce (cóc, cópt), vb. – 1. A supune un aliment la acțiunea căldurii. – 2. A găti înăbușit. – 3. A fierbe puțin. – 4. A opări, a pîrli. – 5. A arde, a prelucra prin foc (cărămizi, porțelan etc.). – 6. Despre fructe și plante, a ajunge la maturitate. – 7. Despre inflamații, a face puroi. – 8. A deveni matur, chibzuit. – 9. A albi lîna cu cenușă. – 10. A urzi, a pune la cale, mai ales planuri de răzbunare. – 11. Despre lemn, a se încinge. – Mr., megl. coc, cops, istr. coc. Lat. cŏcĕre, forma populară de la cŏquĕre (Pușcariu 390; Candrea-Dens., 370; REW 2212; DAR), cf. it. cu(o)cere, prov., port. cozer, fr. cuire, sp. cocer. Sensul „a ajunge la maturitate” apare în unele dialecte it., cf. calabr. cottu „matur”. – Der. cocător, s. m. (ajutor de brutar); cocător, s. n. (cuptor pentru copt pîine de casă); copt, s. n. (maturitate; acțiunea de a coace); cocăt, s. n. (zăduf, dogoare); cocări, vb. (a coace); cocărit, s. n. (dijmă de porumb); răscoace (var. înv. scoace), vb. (a arde, a face puroi, o inflamație), format cu pref. răs- (după Candrea-Dens., 372-3, din lat. *excocere și *re-excocere); răscopt, adj. (Arg., ramolit, decrepit); necopt, (crud, verde; imatur). Cf. coptură, cuptor.

coáce vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coc, 1 pl. coácem, imperf. 3 sg. coceá, perf. s. 1 sg. copséi, 1 pl. coápserăm; conj. prez. 3 sg. și pl. coácă; imper. 2 sg. coáce; ger. cocând; part. copt

1) coáce, V. coc 2.

2) coáce și coá (oa dift.) adv. (lat. ecu-hacce și eccu-hac, de unde s´a făcut acoace [care există pînă azĭ în est în într´acoace, în coace], apoĭ coace, ca și acice-cice și acolo-colo; it. qua, sp. acá, pg. cá; vit. cia, fr. çà; pv. sa). Spre mine, în direcțiunea mea: vino´n coace, du-te´n colo. Fam. A avea pe „vino´n coace”, a fi drăgălaș, drăgăstos, atrăgător, simpatic. De(la) un timp în coace, de cît-va timp. În coace și´n colo, în amîndoŭă (saŭ și în toate) direcțiunile, în toate părțile: am căutat în coace și´n colo, și n´am găsit nimic! Într´acoace (est și nord), în coace. Din coace, din spre mine: să pornim din coace´n colo (în est și nord dintr´acoace într´acoló). – Se zice tot așa de des și în coa, din coa, maĭ ales în vest. V. colo, dincoace, dincolo.

2) coc, copt, a coáce v. tr. (lat. cóquere [din pŏquere], pop. cŏcere, rudă cu vgr. pépto, germ. backen, vsl. pešti-pekon; it. cuócere, pv. pg. cozer, fr. cuire, sp. cocer. V. cucină, pepene, precoce, becer, pecie. – Coc, cocĭ, coace, coacem, coacețĭ, coc; să coacă; să coacem, să coacețĭ; copseĭ, copseșĭ, coapse, coapserăm, coapserățĭ, coapseră; copsesem). Prepar unele mîncărĭ la foc: a coace pîne [!], plăcintă, mere, castane. Aduc în stare matură, vorbind de fructe: soarele coace grînele, fructele. V. intr. Buba coace, produce puroĭ. Ĭ-o coc eŭ, îĭ prepar (clocesc) eŭ ceva, am să mă răzbun. V. refl. Devin copt: pînea s´a copt (la foc), grîu s´a copt (la soare). M´am copt de căldură, am suferit mare căldură. Buba s´a copt, a ajuns aproape să se spargă, s´a spart.

COÁCE vb. III. În gastronomie, mod de a prepara un aliment prin expunere la radiații calorice într-un cuptor (electric, cu gaz, cu convecție, la rotisor, cu microunde), în urma căreia acesta apare acoperit de o crustă (excepție la microunde); în limbaj comun se aplică, mai ales, la alimentele făcute din aluat: a coace pâine, prăjituri, cozonac etc.; anumite alimente se pot coace și în sau sub cenușă (cartofi, castane).