Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
Definiţii: cobalt (substantiv neutru) , cobalt (substantiv neutru) , cobâlț   
COBÁLT s. n. Element chimic metalic foarte dur, alb-argintiu, întrebuințat la fabricarea unor oțeluri speciale, în radioterapie etc., iar sărurile sale la colorarea în albastru a obiectelor de sticlă, de porțelan etc. ♦ Vas, obiect de sticlă, de porțelan etc. colorat cu săruri de cobalt. [Acc. și: cóbalt] – Din fr. cobalt, germ. Kobalt.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CÓBALT n. Metal dur, de culoare alb-argintie, întrebuințat în tehnică, la fabricarea unor aliaje, la colorarea sticlei, porțelanurilor etc. [Acc. și cobált] /<fr. cobalt, germ. Kobalt
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
COBÁLT s.n. Metal alb-argintiu, mai dur decât fierul. [< fr. cobalt, cf. germ. Kobalt].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
COBÁLT/CÓBALT s. n. metal alb-argintiu, foarte dur, inalterabil la temperatura obișnuită, folosit la elaborarea unor oțeluri speciale, în radioterapie etc. (< fr. cobalt, germ. Kobalt)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
cobált n., pl. urĭ (suedez kobalt, germ. kobalt, d. kobold, ĭazmă, vîlvă; stahie [!] din mină). Chim. Un fel de metal alb, irizat, dur și sfărămicĭos ale căruĭ combinațiunĭ se întrebuințează la albăstrirea sticleĭ și a porțelanuluĭ. E de doŭă orĭ maĭ tenace de cît feru, e bi- și e tetravalent. Nu se alterează în aer, dar se oxidează în apă. A fost descoperit la 1733 de Suedezu G. Brandt.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
cobîlț interj. – Imită zgomotul apei răscolite sau agitate. – Var. cogîlț, gogîlț, interj. (imită zgomotul cu care înghit mîncarea unele persoane care mănîncă urît). Creație expresivă, cf. hîltîc, hîlț, ghiorț, zgîlțîi, șobîltîc, care exprimă aceleași idei. – Der. cobîlțîi, vb. (a agita, a amesteca un lichid), pe care DAR urmîndu-l pe Cihac, II, 66, îl pune în legătură cu sl. kolĕbati „a agita”; scobîlțîi, vb. (a agita, a amesteca); gogîlți, vb. (a înghiți mîncarea cu zgomot).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
cobált/cóbalt s. n.; simb. Co
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
CÓBALT (‹ fr. {i}) s. n. Element chimic (Co; nr. at. 27, m. at. 58, p. t. 1.493ºC, p. f. 3.520ºC), metal alb-argintiu, foarte dur, inalterabil la temperatura obișnuită. În combinații funcționează în stările de valență 2 și 3. Este un element indispensabil vieții celulare și în special hematopoezei. Este întrebuințat în tehnică sub formă de aliaje, iar sub formă de săruri la colorarea în albastru a sticlei, porțelanurilor etc.; izotopul radioactiv cu număr de masă 60 este folosit în radioterapie, în radiografie și în industrie. A fost descoperit de chimistul suedez G. Brandt în 1735.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)