CÓBILIȚĂ, cobilițe, s. f. Bucată de lemn curbată, cu toarte, cârlige sau crestături la cele două capete, care se poartă pe umeri și servește la transportarea găleților, a cofelor, a coșurilor etc. ◊ Compus: Cobilița-Ciobanului = numele popular al constelației Lebedei. – Din bg., scr. kobilica.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CÓBILIȚĂ s. (Ban.) coacă, (Mold. și Bucov.) coromâslă. (~ pentru cărat gălețile.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CÓBILIȚĂ s. v. căluț, cobilă, cosaș, libelulă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
cóbiliță s. f., g.-d. art. cóbiliței; pl. cóbilițe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cóbiliță f., pl. e (bg. kobilica, dim. d. kobila, ĭapă; vsl. kobylica. V. cobilă. Cp. cu ĭapă). Sud. Coromîslă, părîngă de dus greutățĭ pe umăr atîrnîndu-le de amîndoŭă capetele eĭ. Constelațiunea Casiopeiĭ. Cosaș, lăcustă mică (numită cobeliță în Bucov.).
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CÓBILIȚĂ ~e f. Bucată de lemn curbată, cu cârlige sau crestături la capete, care se poartă pe umeri și servește, de obicei, la transportul găleților cu apă sau a coșurilor; coromâslă. /<bulg., sb. kobilica
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
Cóbilița-Ciobánului (astron.) s. pr. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink