COBẤLĂ s. f. v. cobilă.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
cobílă f., pl. e (bg. kobíla, sîrb. kòbila, vsl. rus. kobýla, ĭapă, d. lat. caballa, ĭapă. V. cal). Vest. Pl. Cele doŭă lemne unite (numite și ĭepe) pe care se tîrăște plugu cînd e transportat. Est. Cobîlă (rus. kobýla), scăunoaĭe, tejghea, banca oe care lucrezĭ cu cuțitoaĭa. Trunchĭ pus pe picĭoare pe care se cĭoplesc diferite unelte ale caseĭ (rev. I. Crg. 8, 220). Suportu nicovaleĭ. Epitet ironic uneĭ vite saŭ uneĭ femeĭ înalte și slabe.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
cobî́lă, V. cobilă.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink