Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: cocon (substantiv masculin) , coconi (verb tranzitiv)   
COCONÍ vb. IV v. cuconi.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
COCÓN1, coconi, s. m. 1. (Pop.) Termen de politețe care denumește un bărbat; domn. 2. (Înv. și pop.) Fiu, fecior (aparținând unor părinți din clasele sociale înalte). 3. (Înv. și reg.) Copil mic, abia născut, prunc. [Var.: cucón s. m., cónul s. m. art.] – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
COCÓN2, coconi, s. m. Înveliș protector făcut din fire foarte subțiri, pe care le secretează larvele sau pupele unor insecte; spec. gogoașă. ♦ Înveliș protector făcut dintr-o substanță gelatinoasă care se solidifică și cu care își înfășoară ouăle unele animale nevertebrate. – Din fr. cocon.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
COCÓN ~i m. Înveliș de protecție al larvelor și nimfelor unor insecte, făcut dintr-o secreție proprie sub formă de fire foarte subțiri; gogoașă. /<fr. cocon
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
COCÓN s.m. Înveliș din fire cu care se înconjură crisalida unor insecte; (spec. gogoașa viermelui de mătase. [< fr. cocon, cf. it. coccone].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
COCÓN s. m. 1. înveliș protector din fibre foarte subțiri secretat de crisalida unor insecte; gogoașa viermelui de mătase. 2. înveliș protector gelatinos, cu care își înfășoară ouăle unele animale vertebrate. (< fr. cocon)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
COCÓN s. v. gogoașă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
COCÓN s. v. băiat, copil, fecior, fiu, nou-născut, prunc, sugaci, sugar, tânăr.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
cocón (cocóni), s. m.1. Copil, prunc. – 2. Prinț. – 3. Tînăr de neam. – 4. Domn. – 5. Floare, Zinnia elegans. – Var. cucon. Probabil der. de la coc(a) „copil”, deși suf. -on nu este prea clar (DAR înceacă să-l explice ca o formă asimilată -un). Cuvîntul este înv.Der. cocoană (var. cucoană), s. f. (înv., copilă; Trans., fecioară, tînără, doamnă, femeie din clasa socială superioară; Arg., găină; coropișniță); coconaș (var. cuconaș, conaș), s. m. (domnișor); coconesc, adj. (înv., infantil; domnesc); coconos, adj. (exigent, deprins cu luxul); cocon(ăș)i, vb. (a trata cu multă considerație, a cinsti; a se umfla în pene); coconie, s. f. (copilărie, anii copilărie; orgoliu, mîndrie aristocratică); coconet, s. n. (aristocrație); coconiță (var. cuconiță, coniță), s. f. (domnișoară); cocoșneață, s. f. (femeie înfumurată), formă umoristică. Formă f. apare în limbile balcanice, probabil provenind din rom., cf. ngr. ϰοϰόνα „doamnă”, ϰοϰονίτσα „domnișoară”, de unde a trecut probabil în mr. cuconă, megl. cucoană, tc. kokona, bg. kokona, kokonica; se referă aproape întotdeauna la doamnele grecoaice de familie bună.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
cocón (fecior, gogoașă) s. m., pl. cocóni
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
1) cocon m., voc. cocoane (d. cocă 1. V. cocoană). Vechĭ. Azĭ. Maram. Copilaș, prunc. Maram. Băĭat, băĭețel. Vechĭ. Copil de boĭer sau de domn. Azĭ fam. Epitet onorific îld. domnu: sărut mîna, cucoane Ĭorgule! – Maĭ fam. conu, coane. – În est cu-. V. copil.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
2) cocón m. (fr. cocon, d. pv. coucoun, rudă cu rom. cocon). Barb. Gogoașă de gîndac de mătase.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
2) coconésc v. tr. (d. cocon, cocoană). Fam. Daŭ titlu de cocon, de cocoană: ĭa nu-l maĭ coconi atîta! V. refl. Mă boĭeresc, îmĭ daŭ aere de cocoană: răŭ s´a coconit mitocanca asta! – În est cu-.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)