Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
CODOBÁTURĂ, codobaturi, s. f. Pasăre migratoare mică, cenușie, cu coada lungă, în veșnică mișcare, care trăiește pe lângă ape; prundar, prundaș (Motacilla alba). – Lat. *codabattula.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CODOBÁTURĂ s. (ORNIT.) 1. (Motacilla) prundar, prundaș, (reg.) bâțâitoare, codalbă, codobâță, frișcă, obrăznicătură, păstorel, păstoriță, prundurel, sfredeluș, văcăriță, coadă-făloasă, jumătate-de-pasăre, ochiul-boului, pasăre-țigănească, rândunica-Domnului, (prin Transilv. și Maram.) slujnica-cucului. 2. codobatură sură (Motacilla cinerea) = (Ban.) plișcă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
codobatúră (codobáturi), s. f. – Pasăre, prundar (Motacilla). – Mr. coadăbătură, cutrubatură, megl. coadărăbătură. Lat. pop. *codabattula (Pascu, I, 50; Candrea-Dens., 150; REW 1774; DAR). Este sigur că această compunere este anterioară rom., nu numai datorită consonanței dialectelor, ci și calabr. codiváttula. În general, celelalte limbi au preferat comp. inversă (it. batticoda, vicent. batikoa, flor. battikova, prov. bateco) sau bazată pe alte elemente. Pentru numeroasele forme romanice ale numelui păsării cf. Erich Poppe, ZRPh., LVI, 392-404 șI V. Garcia de Diego, RFE, 1931, 7.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
codobátură s. f., g.-d, art. codobáturii; pl. codobáturi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
codobátură f., pl. ĭ (lat. caudibáttula adică „bătătoare din coadă”, ca și it. Calabria codiváttula = coditrémola). O păsărică cu pene negre și cenușiĭ care trăĭește pe lîngă ape și tot bîțîĭe din coadă, și de aceĭa se numește și bîțîitoare (motacilla). V. ghionoaĭe.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CODOBÁTURĂ ~i f. Pasăre migratoare de talie mică, cu corpul zvelt și coadă lungă, pe care o mișcă întruna. ~ albă. ~ galbenă. [G.-D. codobaturii] /<lat. codobatulla
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CODOBÁTURĂ (lat. codobatulla) s. f. Gen de păsări călătoare mici (c. 17-18 cm), din ordinul paseriformelor, cu picioare robuste și lungi, cioc gros și coadă lungă pe care o mișcă întruna. Trăiesc pe lîngă ape, aproape exclusiv pe sol. În România trăiesc trei specii: c. albă (Motacilla alba), frecventă pe malul bălților, lacurilor, rîurilor de la șes pînă la munte; c. de munte (M. cinerea), care cuibărește pe văile rîurilor din Carpați; c. galbenă (M. flava), frecventă în special în Delta Dunării.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)