Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
Definiţii: cofă (substantiv feminin) , cofei (substantiv neutru)   
COFÉI, cofeie, s. n. (Reg.) Cofă mai joasă și mai largă. – Cofă + suf. -ei.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
coféi, coféie, s.n. (reg.) 1. cofă mai joasă și mai largă; doniță. 2. cimbărașul teascului de vie.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
coféi s. n., pl. coféie
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
coféĭ n., pl. eĭe (d. cofă). Cofiță. V. cofer.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CÓFĂ, cofe, s. f. Vas de formă (relativ) cilindrică, făcut din doage de brad, cu o toartă, în care se ține la țară apa de băut; doniță; p. ext. conținutul unui astfel de vas. ◊ Expr. (Fam.) A pune (sau a băga pe cineva) în cofă = a întrece pe cineva (prin pricepere, prin viclenie); a înfunda. A ploua (sau a turna) cu cofa (sau ca din cofă) = a ploua foarte tare, torențial. – Cf. bg., scr. kofa.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CÓFĂ ~e f. 1) Vas din doage cercuite, cu o singură toartă, având formă de cilindru sau de trunchi de con, în care se păstrează apă. ◊ A pune (sau a băga) în ~ pe cineva a) a pune în încurcătură pe cineva; a dezorienta; b) a-și demonstra superioritatea față de cineva într-un domeniu de activitate. Plouă (sau toarnă) cu ~a plouă tare. 2) (în Moldova medievală) Unitate de măsură pentru lichide egală cu aproximativ 1,288 l. /cf. bulg., sb. kofa
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CÓFĂ s. v. doniță.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CÓFĂ s. v. stropitoare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
cófă (cófe), s. f.1. (Trans., înv.) Strachină, blid. – 2. Găleată de lemn. – 3. Măsură de capacitate înv., pentru lichide, în valoare de 1,33 litri. – Mr. cofă, megl. covă. Cuvînt care apare în multe limbi, pare a fi intrat în rom. pe mai multe căi în același timp; bg., sb. kova, kofa, ngr. ϰάφα „coș”, tc. kova, alb. kofé, rut., mag. kofa. Pare a fi vorba de gr. ϰάφινος, de unde arab. quffa și de aici lat. med., sp. cofa, it. coffa (Battisti, II, 1002), germ. Kufe (săs. Kof). În rom. poate proveni din bg., sb. sau mag., sau din toate trei dintr-o dată. Pare cuvînt identic cu cof, s. n. (albie, coastă, parte), puțin folosit; cf. și cofer, s. n. (găleată, coș de nuiele; polonic; mistrie), pe care DAR îl pune în legătură cu germ. Küfer. Cf. cufăr. Der. cofar, s. m. (persoană care face sau vinde găleți), după ipoteza improbabilă a lui Cihac, II, 492, provine din mag. kufár; cofări, vb. (a vinde cu bucata, mai ales alimente); cofăriță, s. f. (femeie care vinde fructe de pădure); cofaș, s. m. (Munt., mincinos, înșelător) trebuie explicat prin expresia a prinde cu cofa „a descoperi minciunile cuiva”, a duce cu cofa „a amăgi” (explicația din DAR, plecîndu-se de la cofar, pare greșită); covă, s. f. (borcan, cană), provine din tc., ca și în megl.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
cófă s. f., g.-d. art. cófei; pl. cófe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cófă f., pl. e (sas. germ. kufe, găleată, d. lat. cûpa, cadă. De aicĭ: bg. sîrb. rut. kofa, alb. kovă, turc. koga, kuga, pop. kova, kofa, kuva, mgr. kúfa, ngr. kufás. V. cupă). Est. Vas de lemn compus din doage de brad și cercurĭ, care are o toartă pe [!] care-l apucĭ și care servește la dus apă c´o singură mînă saŭ atîrnat de cobiliță. A pune pe cineva în cofă, a-l înfunda, a-l întrece. Ploŭă cu cofa, ploŭă torențial, cu găleata. – În vest dóniță.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)