COLÁN, colane, s. n. 1. Salbă, șirag purtat la gât ca podoabă. ♦ Colier cu decorații purtat la gât ca distincție. 2.Cingătoare împodobită, purtată îndeosebi de femei. – Din tc. kolan.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
COLÁN s. v. șirag.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
COLÁN s. v. limba-cucului.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
colán (coláne), s. n. – 1. Centură, legătură, brîu, cingătoare. – 2. Colier. – 3. Plantă (Botrychium lunaria). – Mr. colane. Tc. kolan „curea” (Șeineanu, II, 141; Meyer 195; Lokotsch 1195); cf. ngr. ϰολάνι, alb., bg. kolan „chingă”. La sensul 2 este vorba desigur de o influență a it. collana, fr. collier; și cuvîntul it. provine din tc. (Battisti, II, 1011).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
colán s. n., pl. coláne
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
colán n., pl. e (turc. kolan, ngr. koláni, alb. bg. sîrb. kolán, d. it. collána, salbă, d. collo, lat. collum, gît. V. colier). Salbă. Cingătoare, maĭ ales femeĭască. V. zgardă.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
COLÁN ~e n. 1) Podoabă purtată în jurul gâtului; salbă; colier. 2) Salbă cu decorații purtată la gât. 3) Cingătoare împodobită purtată mai ales de femei. /<turc. kolan
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
COLAN, Horia (N. 1926, Covasna), inginer mecanic român. M. coresp. al Acad. (1991), acad. (2010), prof. univ. la Cluj. Cercetări în domeniul metalurgiei pulberilor și metalografiei. A studiat tratamentele termice și difuzia în metale.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink