Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
COLECTÍV, -Ă, colectivi, -e, adj., subst. I. Adj. 1. Care rezultă din participarea, din activitatea mai multor persoane (sau lucruri). 2. Care aparține tuturor; comun, obștesc, social. 3. Care se referă la ideea de colectivitate. ◊ Substantiv colectiv = substantiv care denumește prin forma de singular o pluralitate de obiecte identice, considerate ca un întreg, ca o totalitate. Sufix colectiv = sufix care dă unui substantiv valoarea de substantiv colectiv. II. S. n. Echipă. Colectiv de redacție. Colectiv de catedră.P. gener. Grup. (organizat) de persoane. III. S. f. (Ieșit din uz) Cooperativă Agricolă de Producție. – Din fr. collectif, lat. collectivus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
COLECTÍV, -Ă adj. 1. Rezultat din munca, din activitatea mai multor persoane; referitor la ideea de colectivitate. 2. Comun, obștesc, social. // s.n. Grup de oameni care lucrează în același loc de producție, având interese și concepții comune, purtând fiecare răspunderea muncii depuse, supunându-se unei discipline liber consimțite și acceptând o conducere unică. ◊ Colectiv de catedră = totalitatea cadrelor didactice din învățământul superior, grupate în cadrul unei catedre. [Cf. fr. collectif, lat. collectivus].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
COLECTÍV, -Ă I. adj. 1. rezultat din munca, din activitatea mai multor persoane; referitor la ideea de colectivitate. ♦ substantiv ~ = substantiv care, la singular, denumește o multitudine de obiecte identice, considerate ca un întreg; sufix ~ – sufix cu ajutorul căruia se formează substantive colective; numeral ~ = numeral care exprimă ideea de grupare a obiectelor în timp și spațiu. 2. care aparține tuturor; comun, obștesc, social. II. s. n. grup de oameni care lucrează în același loc de producție, cu interese și concepții comune, purtând fiecare răspunderea muncii depuse, sub o conducere unică. (< fr. collectif, lat. collectivus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
COLECTÍV adj., s. 1. adj. v. general. 2. s. v. ansamblu.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
colectív adj. m., pl. colectívi; f. sg. (și s. f. „cooperativă agricolă”) colectívă, pl. colectíve
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
colectív (grup, echipă) s. n., pl. colectíve
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
colectív, -ă adj. (lat. collectivus). Făcut împreună: muncă colectivă. Care oferă spĭrituluĭ ideĭa uneĭ colecțiunĭ: înțeles colectiv. S. n. Gram. Cuvînt care, deși e la singular, prezentă [!] spirituluĭ ideĭa uneĭ colecțiunĭ, ca mulțime, grămadă, turmă. Adv. În mod colectiv.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
COLECTÍV1 ~ă (~i, ~e) 1) Care se face împreună; realizat prin participarea mai multor persoane; comun. Muncă ~ă. Operă ~ă. Contract ~. 2) Care aparține tuturor; aflat în posesiunea tuturor; comun; obștesc. Proprietate ~ă. 3) Care exprimă noțiunea de totalitate, de colectivitate. ◊ Substantiv ~ substantiv care numește o pluralitate de obiecte de același fel, luate ca un tot întreg. /<fr. collectif, lat. collectivus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
COLECTÍV2 ~e n. Grup de persoane antrenate într-o activitate comună. ~ artistic. ~ științific. /<fr. collectif, lat. collectivus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
COLECTÍVĂ s.f. (Ieșit din uz) Gospodărie agricolă colectivă. [< colectiv].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)