Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
COLÍBĂ, colibe, s. f. Casă mică și sărăcăcioasă. ♦ Adăpost provizoriu pentru oameni și uneori, pentru animale, făcut din bârne, din crengi etc. și acoperit cu paie, ramuri etc. – Din sl. koliba.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
COLÍBĂ s. bordei, (reg.) obor, (Transilv.) cobașă, (Mold. și Transilv.) poiată, (prin Ban.) zomoniță. (Moșneagul locuia într-o ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
COLÍBĂ s. v. stână, târlă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
colíbă (colíbe), s. f. – Casă mică și sărăcăcioasă, cocioabă. – Mr. călivă, megl. colibă. Origine necunoscută. Cuvîntul apare în toate limbile balcanice: ngr. ϰαλύβα (› mr.), tc. koliba, kaliba, kulübe, alb. koljubë, bg. koliba (› megl.), sb., slov., ceh., pol., mag. koliba, rut. kołyba. Se presupune în general că rom. provine din gr. ϰαλύβη, fie direct (Roesler 571; cf. Daničič, V, 189; Vasmer, Gr., 79), fie prin intermediul bg. sau sb. (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Miklosich, Lexicon, 297; Cihac, II, 69; Conev 81; Sandfeld 18; DAR; Pușcariu, Lr., 260), sau al tc. (Miklosich, Türk. Elem., I, 88; Meyer 170; K. Treimer, Mitt. Wien, 354). Der. pe baza cuv. gr. este greu de admis direct fiindcă dacă este împrumut vechi, λ ar da r, dacă este modern, β ar da ν; prin intermediul altei limbi, deoarece se presupune că împrumutul a avut loc într-o epocă în care υ se pronunța i, în vreme ce β se pronunța b, caz ce nu apare la alte împrumuturi din gr. (cf. ϰόληβον › sl. koliva; ϰλουβίον › sl. kluvija etc.; sb. kòliba, koliba apare din sec. XIII. Împrumutul din tc. nu poate fi admis, avîndu-se în vedere vechimea cuvîntului în sb., și cu atît mai puțin din per. kulba „colibă” (Romanski, R. Èt. slaves, II, 53). În sfîrșit, se poate ca cuvintele sl. să provină din rom. (Berneker 546). Dacă se admite că este vorba de un cuvînt rom., ar trebui plecat de la lat. collegiacollegium „grup de colibe de ciobani”, de unde și sard. boddeu (Wagner 108), cf. ngr. ϰολλήγας „de la mijloc.” Trecerea lui gb nu este normală, dar cf. barză, limbă și cociorbă față de rut. kočerga, coșleabă față de coșmeagă, coroabă față de coroagă, etc. Aceste ex., ca și prezența unor cuvinte ca cobace, cobîlteață, cocioabă, par a indica faptul că cuvîntul lat. a fost interpretat ca o creație expresivă, chiar dacă această ipoteză nu este necesară. – Der. colibaș (var. colibar), s. m. (om sărman, persoană care locuiește într-o colibă; pustnic; paznic de pădure).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
colíbă s. f., g.-d. art. colíbei; pl. colíbe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
colíbă f., pl. ĭ și e (vsl. bg. sîrb. rus. koliba, d. turc. koliba, kaliba, care vine d. ngr. kalýva, vgr. kalýbe, colibă, d. kalýpto, acoper [!]; ung. kaliba. V. apocalips, eŭcalipt). Vechĭ. Acoperiș, căsuță pitulată cu acoperiș de stuf orĭ de paĭe. Azĭ. Covergă, adăpost conic orĭ alt-fel făcut din ramurĭ și frunze orĭ din stuf. V. cocĭoabă, hălăcĭugă, surlă.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
COLÍBĂ ~e f. 1) Construcție provizorie, în formă de piramidă sau con, folosită ca adăpost împotriva intemperiilor. 2) Locuință primitivă. /<sl. koliba
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)