COLÍVĂ, colive, s. f. (În practicile religioase ortodoxe) Grâu fiert amestecat cu zahăr și cu nuci pisate și ornat cu bomboane și zahăr pudră, care se împarte ca pomană la înmormântări și la parastase. – Din sl. kolivo.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
colívă (colíve), s. f. – Dulce preparat din grîu fiert, nuci și zahăr care se dă de pomană pentru odihna sufletului unui mort. Gr. ϰόλυβα, prin intermediul sl. koliva (Roesler 570; Miklosich, Slaw. Elem., 25; Mikosich, Lexicon, 297; Murnu 15; Vasmer, Gr., 79), cf. bg. kolivo, sb. koljivo. – Der. colivar, s. m. (persoană care se duce la toate slujbele unde se dă de pomană; parazit, pomanagiu; Arg., polițist, jandarm; Arg., seminarist).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
colívă s. f., g.-d. art. colívei; pl. colíve
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
colívă f., pl. ĭ (ngr. kólyva, d. vgr. kóllyba, colivă, și kóllybos, monetă [!] mică, bănuț, [cuv. ebraic]; vsl. bg. rus. kólivo, colivă. V. călăvie). O mîncare dulce (făcută din grîŭ fert [!], nucĭ pisate, zahar pisat, scorțișoara [!] ș. a.) care se ofera [!] maĭ ales „de sufletu morților” la înmormîntări și la zilele comemorative ale morților. Fig. Iron. A i se bate (a-ĭ suna) cuĭva coliva în pept [!], a fi aproape de moarte. A dori să mănîncĭ din coliva cuĭva, a-ĭ dori moartea, a-ĭ purta sîmbetele. V. pupăză.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
COLÍVĂ ~e f. Preparat din grâu fiert, amestecat cu zahăr și nuci pisate, care se împarte ca pomană. ◊ A mânca ~a cuiva a supraviețui cuiva. /<sl. kolivo
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink