COLOCÁȚIE s. f. 1. (log.) poziție, clasament al unui obiect în raport cu altele. 2. (jur.) înscriere a creditorilor în ordinea în care aceștia trebuie să plătească. 3. (lingv.) grup de cuvinte; sintagmă. (<fr. collocation)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
colocáție s. f., pl. colocáții
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
colocațiúne f. (lat. col-locátio, -ónis, d. cól-loco, -locáre, a pune. V. culc, locatar). Jur. Clasarea creditelor în ordinea în care trebuĭe să fie plătițĭ. – Și -áție.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink