COLORÁȚIE, colorații, s. f. (Rar) Colorit. – Din fr. coloration.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
COLORÁȚIE s.f. (Liv.) Colorare. [Var. colorațiune s.f. / < fr. coloration].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
COLORÁȚIE s. f. colorare. ◊ metodă de laborator, constând în tratarea preparatelor microscopice, după o prealabilă fixare, cu diferiți coloranți. (< fr. coloration)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
COLORÁȚIE s. v. colorit.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
coloráție s. f. (sil. -ți-e), art. coloráția (sil. -ți-a), g.-d. art. coloráției; pl. coloráții, art. coloráțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
COLORÁȚIE ~i f. Procedeu de cercetare microscopică constând în tratarea preparatelor cu coloranți bazici. [Art. colorația; G.-D. colorației; Sil. -ți-e] /<fr. coloration
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
colorațiúne f. (d. a colora; fr. coloration). Acțiunea de a colora. Starea lucruluĭ colorat. – Și -áție.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink