COLĂCÉL, colăcei, s. m. 1. Diminutiv al lui colac; colac mic care se împarte la nunți, la înmormântări etc. 2. (Bot.; reg. ) Pelargonie. – Colac + suf. -el.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
colăcél s. m., pl. colăcéi, art. colăcéii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
1) colăcél m., pl. eĭ, V. conăcar.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
2) colăcél m., pl. eĭ. Colac mic. V. bornac.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
COLĂCÉL ~i m. (diminutiv de la colac) la pl. Plantă erbacee cu frunze rotunde, cu flori mici roz-deschise sau albe și cu fructul capsulă. /colac + suf. ~el
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
COLĂCEII-BÁBEI s. pl. v. nalbă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
conăcár m. (d. conac). Vechĭ. Cel ce îngrijea de conacu domnuluĭ orĭ al boĭerilor orĭ al Turcilor însemnațĭ care călătoreaŭ pin [!] țară (numit și conacciŭ). Azĭ. Mold. Cavaler de onoare călăreț la nunțile de la țară, numit și conocar, conăcaș și conocaș (Mold. sud) și (infl. de colac) colăcar, colăcaș, colăcer și (Munt. vest) colăcel și (infl. de olac) olăcaș (Olt.). În Mold. și vornicel, în Trans. și pocînzeŭ. V. olăcar și stolnic.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink