COLȚIȘÓR, (1) colțișoare, s. n., (2) colțișori, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui colț; colțuleț. 2. S. m. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze alterne, cu flori albe sau roșietice, răspândită prin păduri umbroase (Dentaria bulbifera). – Colț + suf. -ișor.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
COLȚIȘÓR s. 1. colțuleț. (Un ~ liniștit.) 2. (prin Transilv.) strâmbuleț. (~ul este un motiv de cusătură.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
colțișór (bot.) s. m., pl. colțișóri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
colțișór (colțuleț) s. n., pl. colțișoáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
colțișór n., pl. oare. Colț mic. Fig. Adăpost, refugiŭ: să am și eŭ un colțișor de pămînt. Pl. Dantelă. S. m. O plantă cruciferă (cardamine [saŭ dentaria] bulbífera).
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
COLȚIȘÓR ~i m. (diminutiv de la colț) Plantă erbacee cu flori violete-alburii ori gălbui, dispuse în inflorescențe umbeliforme. /colț + suf. ~ișor
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink