Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii:   
COMANDÁT, -Ă, comandați, -te, adj. 1. (Despre mișcări, acțiuni) Executat printr-o comandă (3). 2. (Despre camerele unei locuințe) Care comunică între ele; (despre apartamente) cu camere care comunică între ele. – V. comanda.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
COMANDÁT, -Ă adj. (despre camerele unei locuințe) care comunică între ele; (despre apartamente) cu astfel de camere. (
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
comandát adj. m., pl. comandáți; f. sg. comandátă, pl. comandáte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
COMANDÁ, cománd, vb. I. Tranz. 1. (Mil.) A da un ordin sau un semnal pentru executarea unei mișcări, a unei așezări etc.; a avea comanda unei unități armate sau a unei subdiviziuni a armatei. ♦ A porunci, a ordona. 2. A da în lucru (un obiect, o lucrare etc.) la un meșteșugar. 3. A solicita, a cere de mâncare, de băut într-un local de consum. – Din fr. commander.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
COMÂNDÁ, comấnd, vb. I. Tranz. (Înv.) A face comândul; a îngriji de cele necesare pentru comând. – Lat. commandare (= commendare).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A COMANDÁ cománd tranz. 1) (armate, trupe, detașamente etc.) A conduce, exercitându-și autoritatea printr-o comandă. 2) (acțiuni) A anunța printr-o comandă sau printr-un semnal. 3) (urmat de o propoziție complementară) A cere în mod autoritar și oficial; a porunci; a ordona; a dispune. 4) (îmbrăcăminte, încălțăminte, obiecte, lucruri) A cere să producă la comandă; a porunci. 5) (mâncare, băuturi) A solicita, făcând comandă într-un local de consum. /<fr. commander
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A COMÂNDÁ ~éz tranz. pop. A da în calitate de comând. /<lat. commandare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
COMANDÁ vb. I. tr. 1. A ordona, a porunci (executarea unei dispoziții, a unei mișcări etc.); a deține conducerea, comanda unei unități. ♦ A porunci, a ordona. 2. A da în lucru (un obiect, o lucrare) la un meșteșugar etc. ♦ A solicita, a cere de mâncare, de băut într-un local de consum. [P.i. cománd. / < fr. commander, it. comandare, cf. lat. cum – cu, mandare – a ordona].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
COMANDÁ vb. tr. 1. a deține comanda unei armate, unități etc. 2. a porunci, a ordona. 3. a face o comandă (4). 4. a dirija un mecanism, o mașină etc. 5. a solicita, a cere de mâncare, de băut într-un local de consum. (
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
COMANDÁ vb. 1. v. ordona. 2. v. conduce. 3. (TEHN.) a controla, a regla. (A ~ un sistem tehnic.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
COMÂNDÁ vb. v. pomeni.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
COMÂNDÁ vb. v. jertfi, sacrifica.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
comandá (cománd, comandát), vb. – A ordona, a da un ordin. – Var. (Trans.) comînda, (înv.), comenda, comend(ăl)ui, comandarisi. Fr. commander.Der. comandă, s. f. (acțiunea de a comanda, poruncă, ordin; însărcinare; Banat, primărie; Bucov., prostituată), din germ. Kommando, înainte de pol. komenda (sec. XVIII); comenduială, s. f. (ordin), sec. XVIII; comenduire, s. f. (comandă); comandant (var. înv. comendant), s. m. (șef militar), din fr. commandant, și înainte din pol., rus. komendant, sec. XVII; comîndaș (var. comanduitor), s. m. (comandant, șef), sec. XVIII; comandor, s. m. (grad de ofițer în aviație și marină corespunzător gradului de colonel din armata terestră); comandament, s. n. (comandă, poruncă; ordin de executare), din fr. commandement; comandatură, s. f. (post de comandă, în organizarea germană de ocupație), din germ. Kommandatur; comandorie, s. f., din fr. commanderie; comandir, s. m. (înv., comandant), din rus. komandir. Cf. dubletul comînda.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
comîndá (-d, -át), vb.1. (Înv.) A sacrifica. – 2. (Înv. și Mold.) A se îngriji de sufletul unui mort, a se ocupa de înmormîntare, de slujbe și pomeni, a face tot ce se cuvine pentru odihna sa. – 3. A da ultimele dispoziții cu privire la propria înmormîntare și la pomeni. – Var. cumînda. Lat. commendãre, popular commandãre (Hasdeu 2171; Pușcariu 440; REW 2048; Candrea-Dens., 386; DAR; Pușcariu, Lr., 336); cf. dubletul comanda și pentru sensul special, sp. manda.Der. comîndare, s. f. (înv., sacrificiu; pomană; slujbă de înmormîntare); comînd, s. n. (înv., sacrificiu; pomană; obiectele necesare pentru înmormîntare, ca de pildă straie, monede, pe care țăranii bătrîni obișnuiesc să le păstreze pentru propria lor înmormîntare; masă care se face după înmormîntare pentru odihna sufletului unui mort).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
comandá vb., ind. prez. 1 sg. cománd, 3 sg. și pl. comándă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
comândá vb., ind. prez. 1 sg. comând, 3 sg. și pl. comândă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cománd, -á v. tr. (fr. commander, d. lat. commendare, pop. commandare. V. comînd, mandat). Daŭ ordin, poruncesc. Am putere, conduc: a comanda o armată. Dómin, predómin, ameninț: fortu comandă orașu. Com. Fac o comandă, poruncesc marfă: comand un pahar de ceaĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
2) comî́nd, a v. tr. (lat. commendare, pop. și commandare, a recomanda [adică „luĭ Dumnezeŭ sufletu mortuluĭ”]. V. comand). Vechĭ. Jertfesc, sacrific. Azĭ. Rar. Fac pomenire și daŭ ospăț în numele unuĭ mort: a comînda un mort. – Și cu-.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)