Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
Definiţii:   
COMEDIO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) comedie”. [Pron. -di-o-. / < lat. comoedia].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
COMEDÍE1, comedii, s. f. Operă dramatică al cărei subiect și deznodământ provoacă râsul și care ridiculizează relații sociale și etice, tipuri umane, năravuri etc. ♦ Fig. Prefăcătorie, ipocrizie, falsitate. – Din fr. comédie, lat. comoedia.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
COMÉDIE2, comedii, s. f. 1. (Pop. și fam.) Întâmplare ciudată și hazlie; poznă, bazaconie. ♦ Lucru neașteptat, surprinzător; minune. 2. (Rar) Spectacol public cu numere de circ, panoramă, călușei etc. ♦ Mecanism, mașinărie. – Din tc. komedya.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
COMEDÍE ~i f. 1) Piesă de teatru destinată să producă râsul. 2) Ansamblu de acțiuni care provoacă râsul. 3) Gen literar care este bazat pe comicul situațiilor și caracterelor. ~ lirică. [Art. comedia; G.-D. comediei; Sil. -di-e] /<fr. comedie, lat. comoedia
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
COMÉDIE ~i f. 1) pop. Întâmplare sau situație ciudată; poznă. 2) Acțiune sau lucru surprinzător și dezagreabil. Mare ~. [Art. comedia; G.-D. comediei; Sil. -di-e] /<turc. komedya
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
COMEDÍE s.f. 1. Operă dramatică cu subiect (și deznodământ) vesel, care ridiculizează defecte, moravuri sau situații caraghioase. 2. (Fig.) Prefăcătorie, falsitate, ipocrizie. [Gen. -iei. / < fr. comédie, cf. lat. comoedia < gr. komos – procesiune veselă, cu care se terminau dionisiacele, odă – cântec].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
COMÉDIE s.f. 1. Poznă, bazaconie, ciudățenie, bizarerie. 2. (Italienism) Comedie. [Gen. -iei. / < it. commedia].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
COMEDÍE s. f. 1. operă dramatică cu subiect (și deznodământ) vesel, care ridiculizează diverse defecte, moravuri sau situații. 2. (fig.) prefăcătorie, falsitate, ipocrizie. (< fr. comédie, lat. comoedia)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
COMÉDIE s. v. bazaconie, bizarerie, bâzdî-ganie, ciudățenie, curiozitate, drăcie, drăcovenie, încurcătură, minunăție, năstrușnicie, năzdrăvănie, pățanie, poznă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
COMEDIE MUZICALĂ s. v. muzical.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
comédíe (-íi), s. f.1. Spectacol comic. – 2. Sărbătoare, petrecere, distracție, mai ales la tîrg. – 3. Bîrfă, intrigă, pălăvrăgeală, încurcătură. – Mr. cumedie. Fr. comédie (sensul 1, accentuat comedíe), și germ. Komoedie (celelalte sensuri, accentuat comèdie). Sec. XVIII. – Der. comediant (var. comedianț), s. m. (actor, artist, comic), din it. commediante și germ. Komoediant; comedios, adj. (comic; vesel; capricios, plin de surprize). Cf. comic.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
comedíe (operă dramatică) s. f., art. comedía, g.-d. art. comedíei; pl. comedíi, art. comedíile
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
comédie (întâmplare ciudată) s. f. (sil. -di-e), art. comédia (sil. -di-a), g.-d. art. comédiei; pl. comédii, art. comédiile (sil. -di-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
comedíe f. (fr. comédie, d. lat. comóedia, care vine d. vgr. komodia, compus din kômos, ospăț, și odé, cîntare, odă). Pĭesă teatrală veselă care reprezentă [!] și ridiculizează defectele, vițiile [!], stările sociale, instituțiunile politice ș.a. Teatru în care se joacă asta: a te duce la comedie. Fig. Lucru înscenat, înșelăcĭune: ĭ-aŭ jucat comedia! Secret de comedie, secret pe care vreĭ să-l ascunzĭ, deși toată lumea îl știe. V. tragedie.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
comédie f. (turc. komédia, d. it. commédia. Cp. cu palavră). Fam. Poznă, farsă, ghidușie, glumă (de circ orĭ de teatru popular): un paĭanț făcea fel de fel de comediĭ. Fig. Lucru straniŭ: mare comedie și asta! Eĭ, comedia draculuĭ! V. drăcie.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
COMEDÍE1 (‹ lat., fr.) s. f. 1. Specie a genului dramatic, născută, ca și tragedia, în Grecia antică, din cultul lui Dionysos, al cărei subiect și deznodămînt provoacă rîsul și care satirizează relațiile sociale și etice (c. de moravuri), tipuri umane (c. de caracter) sau poate lua naștere din succesiunea unor întîmplări neașteptate și hazlii (c. de situații sau bufă). Ilustrată în antichitate de Aristofan, Plaut și în epoca modernă de Shakespeare, Moliére, Goldoni, Gogol, I.L. Caragiale, Labiche ș.a. ◊ Comedia umorilor = satirică realistă de la sfîrșitul sec. 16, bazată pe „teoria umorilor”, elaborată de Ben Jonson. Aceasta a preluat concepția medievală potrivit căreia factura psihologică a omului e determinată de „umori” sau pasiuni și a creat personaje ce se comportă, indiferent de împrejurări, potrivit cu „umoarea” care predomină în corpul lor. 2. (Fig. Prefăcătorie, falsitate, ipocrizie.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink


Copyright (C) 2004-2019 DEX online (http://dexonline.ro)