COMÉT s. n. v. cometă.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
cométă f., pl. e (neol. din sec. 17, d. lat. cometa, care vine d. vgr. kométes, ĭar acesta d. kóme, coamă, păr lung). Stea rătăcitoare care descrie în prejuru [!] soareluĭ o lungă elipsă orĭ parabolă și care e însoțită de o coadă luminoasă (și de aceĭa poporu o numește stea cu coadă). – Uniĭ zic comet, pl. tot e. – E recunoscut astăzĭ că cometele țin de sistema noastră planetară și că străbat spațiu în órbite foarte excentrice, al căror focar îl ocupă soarele. Îs multe al „căror mers și înturnare [!] poate fi calculată din ainte [!] cu oare-care aproximațiune. Cometa numită a luĭ Halley revine la fie-care 75 de anĭ; alta își face revoluțiunea în treĭ anĭ și jumătate, alta în șase și treĭ sferturĭ ș. a. – Poporu, în ignoranța luĭ, atribue [!] cometelor oare-care influență asupra lucrurilor de pe pămînt, ceĭa ce e o pură superstițiune.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink