CÓMIC, -Ă, comici, -ce, adj., subst. 1. Adj. Care aparține comediei1, de comedie, relativ la comedie. ♦ Care provoacă râsul; hazliu, ridicol. 2. S. m. Actor care interpretează roluri de comedie1. 3. S. n. Categorie estetică în a cărei sferă intră actele, situațiile sau personajele din viață sau din artă care provoacă râsul; ceea ce constituie temeiul ridicolului; parte hazlie, element sau efect comic, notă ridicolă pe care o reprezintă ceva sau cineva. – Din fr. comique, lat. comicus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CÓMIC, -Ă adj. 1. Propriu comediei, privitor la comedie. 2. Care stârnește râsul; hazliu, vesel, ridicol. // s.n. Genul comediei; ceea ce provoacă râsul într-o operă dramatică. // s.m. Actor care joacă roluri în comedii. [Cf. fr. comique, it. comico, lat. comicus].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CÓMIC, -Ă I. adj. 1. propriu comediei, referitor la comedie. 2. care stârnește râsul; hazliu, vesel, ridicol. II. s. n. categorie estetică, ceea ce provoacă râsul într-o operă dramatică. III. s. m. actor care interpretează roluri de comedie. (< fr. comique, lat. comicus, gr. komikos)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CÓMIC adj., s. 1. adj. v. amuzant. 2. adj. caraghios, hazliu. (Ce ~ chestie!) 3. adj. v. ridicol. 4. s. v. co-median.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Comic ≠ tragic
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
cómic (cómică), adj. – De comedie; hazliu. – Var. (înv.) comicesc. Lat. comicus, it. comico (sec. XVIII). – Der. comicos, adj. (hazliu, care provoacă rîsul); comicărie, s. f. (bufonadă, caraghioslîc, glumă). Cf. comedie.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
cómic adj. m., (actor) s. m., pl. cómici; f. sg. cómică, pl. cómice
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cómic (categorie estetică) s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cómic, -ă adj. (vgr. komikós, d. kómos, ospăț, lat. cómicus. V. comedie). Relativ la comedie: poet, teatru comic. Glumeț, care caută să te facă să rîzĭ: actor comic. Ridicul: aventură comică. S. m. Scriitor de pĭese comice, actor comic: Molière a fost un mare comic. S. n. fără pl. Calitatea de a fi comic: actor de un comic irezistibil. Genu comic, în opoz. cu tragic și dramatic. Adv. În mod comic.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CÓMIC1 n. 1) Categorie estetică care include în sfera sa motivele și situațiile care provoacă râsul. 2) Factor care provoacă râsul. /<fr. comique, lat. comicus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CÓMIC2 ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de comedie; propriu comediei. Stil ~. Piesă ~că. 2) Care provoacă râsul; plin de haz; hazliu; nostim; amuzant. Situație ~că. Față ~că. Gând ~. /<fr. comique, lat. comicus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CÓMIC3 ~ci m. 1) Actor de comedie. 2) Autor de comedii. /<fr. comique, lat. comicus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CÎNTICEL COMIC, specie dramatică, destinată interpretării de către un singur actor, creată și cultivată cu succes de V. Alecsandri.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink