Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
COMPLEMÉNT, complemente, s. n. 1. Ceea ce se adaugă la ceva spre a-l întregi; complinire. 2. Parte secundară a propoziției care determină un verb, un adjectiv sau un adverb. 3. Substanță de natură proteică prezentă în serul normal și care participă la procesul imunității. – Din fr. complément, lat. complementum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
COMPLEMÉNT s.n. 1. Ceea ce se adaugă la ceva (spre completare); complinire, adaos. ♦ (Mat.) Unghi care împreună cu unghiul dat însumează 90
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
COMPLEMÉNT s. n. 1. complinire; ceea ce se adaugă la ceva pentru a-l întregi. complementul unui număr = număr care se obține prin scăderea unui alt număr inițial. ◊ (mat.) unghi care, împreună cu un unghi dat, însumează 90°. 2. parte secundară a propoziției care determină un verb, un adjectiv sau adverb. ◊ obiect (6). 3. alexină. (< fr. complément, lat. complementum)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
COMPLEMÉNT s. 1. v. completare. 2. (GRAM.) obiect. 3. (BIOL.) alexină. (~ul participă la procesul imunității.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
complemént (compleménte), s. n. – Ceea ce se adaugă la ceva, complinire. – Var. compliment. Fr. complément. Var. este vulgarism, datorat confuziei cu compliment, s. n. (cuvînt de laudă, măgulire), din fr. compliment, cf. mr. compliment, din ngr. ϰομπλιμέντα. – Der. complementar, adj.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
complemént (gram., mat.) s. n., pl. compleménte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
complemént n., pl. e (lat. com-plementum, d. com-plére, a umplea. V. umplu, plin, suplement, complet, plenar, pleonazm). Ceĭa ce adaugĭ unuĭ lucru ca să-l completezĭ (umplutură): complementu uneĭ sume. Gram. Orĭ-ce cuvînt care completează înțelesu altuĭa: complement direct. Geom. Ceĭa ce lipsește unuĭ unghĭ ascuțit ca să egaleze unu drept. – Fals compliment, care înseamnă alt-ceva.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
COMPLEMÉNT ~e n. 1) Parte secundară a propoziției care determină un verb, un adjectiv sau un adverb. ~ direct. ~ indirect. 2) Substanță proteică prezentă în componența serului sangvin. /<fr. complément, lat. complementum
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
COMPLEMÉNT (‹ fr., lat.) s. n. 1. Ceea ce se adaugă la ceva spre a-l întregi; complinire. 2. (LINGV.) Parte secundară a propoziției care determină un verb, un adjectiv sau un adverb. În funcției de ceea ce exprimă, poate fi c. direct, c, indirect, c. intern, c. circumstanțial, c. de agent. 3. (MAT.) C. algebric (al unui element dintr-un determinant) = minorul sau opusul minorului elementului dat după cum suma dintre linia și coloana elementului respectiv este pară sau impară. ◊ C. unui număr cu n cifre (reprezentat într-un sistem de numerație cu baza q) = diferența dintre puterea n a lui q și numărul dat. 4. (MICROBIOL.) Categorie de factori de natură proteică nespecifică, prezentă în serul normal și care se fixează pe complexele antigen-anticorp, ce provoacă în general liza antigenului celular, participînd astfel la procesul imunității; alexină.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)