COMPLEZÉNȚĂ, complezențe, s. f. Faptul de a fi complezent; serviabilitate, amabilitate. – Din fr. complaisance.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
COMPLEZÉNȚĂ s.f. (Franțuzism) Serviabilitate; amabilitate. [< fr. complaisance].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
COMPLEZÉNȚĂ s. f. serviabilitate, amabilitate; curtoazie. (< fr. complaisance)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
COMPLEZÉNȚĂ s. v. amabilitate, bunăvoință, serviabilitate.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
complezénță s. f., g.-d. art. complezénței; pl. complezénțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
COMPLEZÉNȚĂ ~e f. livr. Caracter complezent; serviabilitate. ◊ Din ~ din politețe. /<fr. complaisance
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
complezánță f., pl. e (fr. com-plaisance). Amabilitate. – Fals -ență.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink