COMPORTAMÉNT, comportamente, s. n. 1. Modalitate de a acționa în anumite împrejurări sau situații; conduită, purtare, comportare. 2. Ansamblul manifestărilor obiective ale animalelor și ale oamenilor prin care se exteriorizează viața psihică. – Din fr. comportement.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
COMPORTAMÉNT s.n. Ansamblul manifestărilor obiective ale oamenilor prin care se exteriorizează viața psihică. ♦ Fel de a se comporta; comportare. ♦ Modul în care un organism vegetal reacționează față de factorii de mediu. [Cf. fr. comportement, it. comportamento].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
COMPORTAMÉNT s. n. 1. ansamblul manifestărilor obiective ale unui individ prin care se exteriorizează viața sa psihică. ◊ fel de a se comporta; conduită. 2. (biol.) mod în care un organism reacționează față de factorii de mediu. (< fr. comportement)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
COMPORTAMÉNT s. 1. v. comportare. 2. apucătură, comportare, conduită, deprindere, maniere, (pl.), moravuri (pl.), năravuri (pl.), obiceiuri (pl.), purtare, (pop.) modă, (Transilv.) pont, (înv.) duh, (turcism înv.) talâm. (Ce înseamnă ~ul acesta?)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
comportamént s. n., pl. comportaménte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
COMPORTAMÉNT ~e n. 1) Mod de a se purta; ținută; conduită; manieră. 2) Totalitate a modalităților de reacție a organismului față de mediul înconjurător; atitudine organică; comportare. ~ neadecvat. /<fr. comportement
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink