Dex comportare

COMPORTÁRE, comportări, s. f. Fel de a se comporta; comportament. – V. comporta.

COMPORTÁRE s.f. Acțiunea de a se comporta și rezultatul ei; purtare, conduită. [< comporta].

COMPORTÁRE s. 1. comportament, conduită, purtare, (rar) purtat, (pop.) port, purtătură, (prin Olt.) săbaș, (Olt.) umblet, (înv.) petrecere, politie. (Are o ~ corespunzătoare.) 2. apucătură, comportament, conduită, deprindere, maniere (pl.), moravuri (pl.), năravuri (pl.), obiceiuri (pl.), purtare, (pop.) modă, (Transilv.) pont, (înv.) duh, (turcism înv.) talâm. (Ce înseamnă aceste ~ări?) 3. atitudine, purtare, ținută, (înv.) tarz. (O ~ demnă, fără reproș.) 4. v. atitudine.

comportáre s. f., g.-d. art. comportării; pl. comportări

COMPORTÁ, compórt, vb. I. 1. Refl. A avea o anumită conduită. 2. Tranz. A aduce cu sine. ♦ A necesita, a cere. – Din fr. comporter.

A COMPORTÁ compórt tranz. 1) A include în sine; a însuma; a conține; a întruni; a îngloba; a cuprinde. 2) A face să fie necesar; a cere; a necesita; a pretinde; a reclama. /<fr. comporter

A SE COMPORTÁ mă compórt intranz. A avea un anumit fel de conduită; a se purta. /<fr. se comporter

COMPORTÁ vb. I. 1. refl. A se purta, a avea o anumită purtare. 2. tr. A aduce cu sine; (p. ext.) a necesita, a cere. [P.i. compórt, conj. -te. / < fr. comporter, it., lat. comportare].

COMPORTÁ vb. I. refl. a avea o anumită conduită. II. tr. a aduce cu sine; a necesita, a impune. (< fr. comporter, lat. comportare)

COMPORTÁ vb. 1. a se purta. (Vezi cum te ~.) 2. v. necesita.

comportá vb., ind. prez. 1 sg. compórt, 3 sg. și pl. compórtă; conj. prez. 3 sg. și pl. compórte

compórt și -éz, a -á v. tr. (fr. comporter, d. lat. com-portare, a duce la un loc. V. port, purtat). Am, îs propriŭ pentru: această funcțiune nu comportă atîtea cheltuĭelĭ. V. refl. Mă conduc, mă mișc, mă port într´un oare-care mod: trupele s´aŭ comportat foarte bine. – P. forma în -ez, cp. cu raport-ez.