CONCILIÁBUL, conciliabule, s. n. Consfătuire (secretă) între oameni care plănuiesc ceva. [Pr.: -li-a-] – Din fr. conciliabule, lat. conciliabulum.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CONCILIÁBUL s.n. 1. Consfătuire secretă între persoane care plănuiesc, pun la cale ceva (nepermis). 2. Reuniune a prelaților schismatici. [< lat. conciliabulum, cf. fr. conciliabule].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CONCILIÁBUL s. n. 1. consfătuire secretă între persoane care plănuiesc ceva (nepermis). 2. reuniune a prelaților schismatici. (<fr. conciliabule, lat. conciliabulum)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
conciliábul s. n. (sil. -li-a-), pl. conciliábule
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
conciliábul n., pl. e (lat. conciliábulum). Adunare de schizmaticĭ. Adunare secretă p. a complota: a ținea [!] conciliabule.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CONCILIÁBUL ~e n. livr. Întrunire conspirativă. [Sil. -li-a-] /<fr. conciliabul, lat. conciliabulum
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink