CONCILIÁNT, -Ă, concilianți, -te, adj. Împăciuitor; care se lasă ușor înduplecat. [Pr.: -li-ant] – Din fr. conciliant.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CONCILIÁNT, -Ă adj. Împăciuitor; ușor de înduplecat. [Pron. -li-ant. / cf. fr. conciliant].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CONCILIÁNT, -Ă adj. care se lasă ușor înduplecat; împăciuitor. (<fr. conciliant)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CONCILIÁNT adj. v. împăciuitor.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
conciliánt adj. m. (sil. -li-ant), pl. conciliánți; f. sg. conciliántă, pl. conciliánte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
conciliánt, -ă adj. (fr. conciliant). Propriŭ a concilia spiritele (împăcĭuitor): om, cuvînt conciliant.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CONCILIÁNT ~tă (~ți, ~te) Care cade de acord; înclinat spre cedări. [Sil. -li-ant-] /<fr. conciliant
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink