Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
CONCLÚZIE, concluzii, s. f. 1. Încheiere a unui șir de judecăți; gândire dedusă dintr-o serie de argumente sau constatări. ♦ Judecată nouă care rezultă din alte judecăți date și al cărei adevăr depinde de adevărul judecăților date. 2. Ultima parte a unei expuneri sau a unei opere, care cuprinde rezultatele finale. ◊ Expr. A trage concluziile = a rezuma ideile emise de participanți în cadrul unei dezbateri și a arăta consecințele care se impun în legătură cu problemele dezbătute. 3. (Mat.) Judecată care confirmă datele unei teoreme pe baza demonstrației. 4. (Jur.; la pl.) Expunerile părților și ale procurorului într-un proces. ◊ Expr. A pune concluzii = a formula pe scurt acuzarea (sau apărarea) într-un proces. [Var.: concluziúne s. f.] – Din fr. conclusion, lat. conclusio, -onis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CONCLÚZIE s.f. 1. Gândire, judecată care rezultă dintr-un șir de constatări sau de argumente; încheiere. ♦ Ultima parte a unei expuneri. ◊ A trage concluzii = a rezuma ideile emise de participanții la o dezbatere arătând consecințele care se impun în urma celor discutate. 2. Judecată finală a unui silogism. ♦ Judecată care confirmă datele unei teoreme pe baza demonstrației. 3. (La pl.) Încheiere a unei chestiuni, făcută de o autoritate judiciară sau ministerială; aviz, propunere. ◊ A pune concluzii = a formula pe scurt acuzarea (sau apărarea) într-un proces. [Gen. -iei, var. concluziune s.f. / cf. lat. conclusio, fr. conclusion, it. conclusione].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CONCLÚZIE s. f. 1. judecată care rezultă dintr-un șir de constatări sau argumente; încheiere. 2. ultima parte a unei expuneri, a unei opere. ◊ (muz.) ultima secțiune din expoziția unei sonate. ♦ a trage ĩi = a rezuma ideile emise de participanții la o dezbatere. 3. judecată finală a unui silogism. 4. (mat.) parte din enunțul unei teoreme al cărei adevăr se deduce prin demonstrație. 5. (pl.) încheiere a unei chestiuni făcută de o autoritate judiciară sau ministerială; aviz, propunere. ♦ a pune ĩi = a formula pe scurt acuzarea (sau apărarea) într-un proces. (< fr. conclusion, lat. conclusio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CONCLÚZIE s. 1. încheiere. (În ~, a spus ...) 2. v. învățământ.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
conclúzie s. f. (sil. -zi-e), art. conclúzia (sil. -zi-a), g.-d. art. conclúziei; pl. conclúzii, art. conclúziile (sil. -zi-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
CONCLÚZIE ~i f. 1) Consecință dedusă dintr-o serie de argumente sau de constatări; rezultat al unui raționament; deducție. A trage ~a. 2) Parte finală a unei opere sau a unei expuneri, care cuprinde ideile esențiale. ◊ În ~ în încheiere; la sfârșit. [Art. concluzia; G.-D. concluziei; Sil. -zi-e] /<fr. conclusion, lat. conclusio, ~onis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
concluziúne f. (lat. con-clúsio, -ónis). Acțiunea de a conclude, încheĭere. Învoială definitivă. Consecŭența [!] unuĭ argument. Pl. În procedură, cererĭ ale părților. Cerere a ministeruluĭ public: a lua concluziunĭ. – Și -úzie.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)