CONCOMITÉNT, -Ă, concomitenți, -te, adj. Care se petrece în același timp (cu altceva); simultan. – Din fr. concomitant.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CONCOMITÉNT, -Ă adj. Care se produce în același timp (cu altceva); simultan. // adv. În același timp. [< fr. concomitant, cf. lat. concomitans].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CONCOMITÉNT, -Ă adj., adv. în același timp (cu altceva); simultan. (< fr. concomitant, lat. concomitans)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CONCOMITÉNT adj., adv. 1. adj. coexistent, paralel, simultan, sincron, sincronic. (Fenomene ~.) 2. adv. paralel, simultan, totdeodată, totodată, (înv.) împreună. (~ să începem și aprovizionarea.) 3. adv. v. odată. 4. adj. coexistent.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
concomitént adj. m., pl. concomiténți; f. sg. concomiténtă, pl. concomiténte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
CONCOMITÉNT ~tă (~ți, ~te) și adverbial Care se produce în același timp; care coincide în timp; simultan. /<fr. concomitante
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
concomitánt, -ă adj. (lat. concómitans, -ántis, part. prez. d. concomitari, a întovărăși). Care întovărășește, care se produce în acelașĭ timp: circumstanțe concomitante. – Fals -ent.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink