Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: condamna (verb tranzitiv) , condamnare (substantiv feminin)   
CONDAMNÁRE, condamnări, s. f. Faptul de a condamna. 1. Obligație impusă unei persoane, prin judecată, de a da, de a face sau de a nu face ceva. ♦ Aplicare, prin judecată, a unei sancțiuni penale; osândă la care este supus cineva. 2. Dezaprobare severă; blam. – V. condamna.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CONDAMNÁRE s.f. 1. Acțiunea de a condamna și rezultatul ei; sentință de pedepsire. 2. Pedeapsă, osândă. [< condamna].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CONDAMNÁRE s. f. 1. acțiune de a condamna. 2. aplicare a unei sancțiuni penale; osândă. (< condamna)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CONDAMNÁRE s. 1. (JUR.) osândire, pedepsire, (înv.) certare, oblicire. (~ cuiva la închisoare.) 2. (JUR.) osândă, pedeapsă, (livr.) penitență, (înv. și reg.) lege, ștraf, (reg.) pedepsie, (înv.) certare, judecătă, pilduire. (Și-a ispășit întreaga ~.) 3. v. dezaprobare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Condamnare ≠ grațiere
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
condamnáre s. f., g.-d. art. condamnării; pl. condamnări
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
CONDAMNÁ, condámn, vb. I. Tranz. 1. A osândi printr-o sentință judecătorească, a pronunța o condamnare. 2. A-și exprima dezaprobarea în legătură cu un fapt sau cu o persoană; a învinui, a blama, a ponegri, a veșteji. 3. A considera un bolnav pierdut, fără nici o speranță de salvare. 4. A astupa, a închide definitiv o fereastră, o ușă etc.; a bloca. – Din fr. condamner.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A CONDAMNÁ condámn tranz. 1) (persoane culpabile) A pedepsi printr-o hotărâre judecătorească; a osândi. 2) (fapte, acțiuni, persoane etc.) A blama cu asprime. 3) (bolnavi) A considera ca fiind fără nici o speranță de salvare. 4) A interzice în mod formal. Legea condamnă bigamia. 5) înv. (uși, ferestre etc.) A astupa definitiv. /<fr. condamner, lat. condemnare
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CONDAMNÁRE ~ări f. 1) v. A CONDAMNA. 2) Pedeapsă aplicată unei persoane prin hotărâre judecătorească; osândă. /v. a condamna
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CONDAMNÁ vb. I. tr. 1. A pronunța o hotărâre de pedepsire; a osândi, a pedepsi. 2. A blama; a dezaproba. 3. A constrânge, a obliga la ceva. 4. A declara imposibilă vindecarea unui bolnav, a sorti pieirii (un bolnav). 5. A bloca (o fereastră, o ușă etc.). [P.i. condámn. / < fr. condamner].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CONDAMNÁ vb. tr. 1. a osândi printr-o hotărâre jude-cătorească, a supune unei pedepse. 2. a dezaproba, a dezavua; a blama. 3. a constrânge, a obliga pe cineva la ceva. 4. a considera un bolnav pierdut, fără nici o speranță de salvare. 5. a închide definitiv, a bloca (o fereastră, o ușă etc.). (< fr. condamner)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CONDAMNÁ vb. 1. (JUR.) a osândi, a pedepsi, (înv. și reg.) a judeca, (înv.) a bintătui, a certa, a hotărî, a oblici. (L-a ~ la doi ani închisoare.) 2. v. dezaproba. 3. v. constrânge.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
A condamna ≠ a dezvinovăți, a grația, a ierta
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
condamná (condámn, condamnát), vb.1. A pronunța o condamnare. – 2. A învinui, a blama. – 3. A bloca. Lat. condemnare (sec. XIX), cu vocalismul din fr. condamner.Der. condamnabil, adj. (reprobabil); condamnați(un)e, s. f. (condamnare).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
condamná vb., ind. prez. 1 sg. condámn, 3 sg. și pl. condámnă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
condámn și condémn, a v. tr. (fr. condamner, it. condannare, d. lat. condemnare. – Condeamnă, să condemne. V. damnez, indemnitate). Osîndesc, pronunț o sentență contra cuĭva. Fig. Reprob: a condamna o opiniune. Declar perdut [!] fără speranță: un bolnav condamnat de medicĭ. Astup, încuĭ pe tot-de-a-una: a condamna o ușă. Reduc, oblig: condamnat la tăcere.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
condamnațiúne și condemn- f. (fr. condamnation, lat. condemnatio). Osîndă, acțiunea de a condamna. – Și -áție, dar ob. -áre.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)