Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
CONDÉI, condeie, s. n. 1. Unealtă de scris în formă de bețișor, la care se adaptează o peniță; toc (împreună cu penița). ◊ Mânuitor de condei = scriitor (talentat). ◊ Expr. Ca din condei = regulat, ordonat, frumos. A trage condeiul = a încărca la socoteală. Dintr-un condei sau dintr-o trăsătură de condei = dintr-o dată. ♦ Fig. Trăsătură de condei; p. ext. moment, clipă. ♦ (Înv.) Nume dat unor instrumente cu care se scria. ♦ Creion pentru înnegrirea sprâncenelor. 2. Fig. Mod de a scrie bine, îndemânare la scris, talent scriitoricesc. ◊ Expr. A avea condei = a scrie ușor (și bine), a avea talent la scris. A o aduce bine din condei = a vorbi sau a scrie cu meșteșug; a ieși din încurcătură printr-o întorsătură pricepută a frazei. 3. Par lung care, împreună cu lopata, formează cârma plutei. – Din ngr. kondíli.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CONDÉI s. 1. v. creion. 2. (rar) stil, (Mold.) plumb. (~ cu care se scria pe tăbliță.) 3. v. toc. 4. scris, scriitură, (pop.) slovă. (Are un ~ regulat.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CONDÉI s. v. cuțit, limbă, stil.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
condéi (condéie), s. n.1. Pană, toc. – 2. Pană specială pentru a încondeia ouăle de Paști. – 3. (Înv.) Pensulă. – 4. Mod de a scrie, stil. – 5. (Înv.) Birou, cabinet. – 6. Cîrmă. – 7. Cuțit de meliță mecanică. – Mr. cundil’u, megl. cundil’. Ngr. ϰονδίλιον (Roesler 570; Murnu 15; Meyer 197), cf. v. sb. kondilĭ (sec. XVII), alb. kondilj.Der. încondeia, vb. (a desena, a împodobi ouăle de Paști; a defăima); încondeială, s. n. (culoare neagră de vopsit sprîncenele); încondeietură, s. f. (acțiunea de a încondeia ouăle de Paști; defăimare).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
condéi s. n., pl. condéie
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
condéĭ n., pl. eĭe (ngr. kondýli și kontýli, pron. -dhýli și -dýli, condeĭ de scris, d. vgr. kondýlion, dim. d. kóndylos, condil; alb. kondilĭ). Est. Toc, bețișor în care se înfige penița de scris. Fig. Stil, arta de a scrie: a avea condeĭ. Sud. Pensulă (periuță) de zugrăvit. A trage cuĭva un condeĭ, a-l încondeĭa, a-l zugrăvi (a-l descrie) defavorabil.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CONDÉI ~ie n. 1) Unealtă de scris în formă de bețișor, prevăzut la capăt cu un dispozitiv special pentru peniță; toc. 2) Creion special folosit la înnegrirea sprâncenelor. 3) fig. Talent scriitoricesc. /<ngr. kondíli
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)