Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: conduce (verb tranzitiv) , conducere (substantiv feminin)   
CONDÚCERE, conduceri, s. f. Acțiunea de a (se) conduce; activitatea conducătorului. ♦ (Concr.) Persoană sau colectiv care conduce. – V. conduce.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CONDÚCERE s.f. Acțiunea de a (se) conduce; activitatea unui conducător. ♦ (Concr.) Persoană sau colectiv care dirijează o instituție, o întreprindere etc. [< conduce].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CONDÚCERE s. f. 1. acțiunea de a (se) conduce; activitatea unui conducător. 2. organ de cârmuire politică sau administrativă. (< conduce)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CONDÚCERE s. 1. cârmuire, diriguire, domnie, guvernare, stăpânire, (înv. și pop.) oblăduire, (înv.) chiverniseală, chivernisire, ocârmuire, purtare, purtat, stăpânie, vlădicie, (fig.) cârmă. (~ țării în vremea lui Mihai Viteazul.) 2. v. guvernare. 3. v. putere. 4. v. administrație. 5. v. comandă. 6. v. prezidare. 7. v. dirijare. 8. direcție, șefie. (Deține ~ unei instituții.) 9. v. (concr.) staff. (Întreaga ~ a fost schimbată.) 10. v. îndrumare. 11. v. însoțire.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
condúcere s. f. → ducere
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
condúcere f. Acțiunea de a conduce. Direcțiune: afacerile-s supt [!] conducerea luĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CONDÚCE, condúc, vb. III. 1. Tranz. A îndruma un grup de oameni, o instituție. o organizație etc., având întreaga răspundere a muncii în domeniul respectiv. ♦ Fig. A dirija o discuție, a supraveghea desfășurarea unei dezbateri. 2. Refl. A se orienta după..., a se comporta după... 3. Tranz. A însoți pe cineva. 4. Tranz. A dirija mersul unui vehicul, al unei mașini etc. [Perf. s. conduséi, part. condus] – Din lat. conducere.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A CONDÚCE condúc tranz. 1) (instituții, organizații, colectivități, activități) A îndruma în calitate de șef; a orienta, stând în frunte; a dirija. 2) (persoane) A urma în calitate de însoțitor; a însoți; a întovărăși; a acompania. 3) (persoane) A însoți pe parcursul unui drum (din politețe, pentru siguranță etc.); a petrece. 4) (vehicule) A face să meargă într-o anumită direcție (printr-o acțiune continuă). 5) fig. (discuții) A supraveghea în calitate de responsabil. /<lat. conducere
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE CONDÚCE mă condúc intranz. A avea în imediata apropiere, conformându-se; a se călăuzi; a se orienta. ~ de litera legii. /<lat. conducere
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CONDÚCERE ~i f. 1) v. A CONDUCE. 2) Persoană sau colectiv care conduce. ~ea institutului. ~ea adunării. [G.-D. conducerii] /v. a conduce
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CONDÚCE vb. III. 1. tr. A fi în frunte, a îndruma un grup de oameni, o instituție, un sector al treburilor publice, o activitate etc., având asupra sa întreaga răspundere în domeniul respectiv. ♦ (Fig.) A dirija o discuție; a călăuzi, a supraveghea desfășurarea unei dezbateri. 2. refl. A se comporta, a se orienta (după anumite norme, principii etc.). 3. tr. A călăuzi, a însoți pe cineva (arătându-i drumul). 4. tr. A dirija mișcarea, mersul unui vehicul. [P.i. condúc, perf.s. -dusei, part. -dus. / < lat. conducere].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CONDÚCE vb. I. tr. 1. a îndruma un grup de oameni, o instituție, o organizație. ◊ (sport) a fi în fruntea clasamentului. 2. (fig. a dirija o discuție; a călăuzi, a supraveghea desfășurarea unei dezbateri. 3. a acompania, a însoți pe cineva. 4. a dirija mișcarea, mersul unui vehicul; a șofa. II. refl. a se comporta, a se orienta (după). (< lat. conducere)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CONDÚCE vb. 1. a cârmui, a dirigui, a domni, a guverna, a stăpâni, (înv. și pop.) a oblădui, (înv.) a birui, a chivernisi, a duce, a ocârmui, a povățui. (Ștefan cel Mare a ~ cu faimă Moldova.) 2. v. administra. 3. v. comanda. 4. v. prezida. 5. v. dirija. 6. v. călăuzi. 7. v. îndruma. 8. v. ghida. 9. v. sfătui. 10. v. însoți. 11. v. duce. 12. v. dirija. 13. v. șofa. 14. v. mâna.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
condúce (condúc, condús), vb.1. A îndruma un grup de oameni, o instituție. – 2. A dirija. – 3. A însoți pe cineva. – 4. (Refl.) A se comporta. Lat. conducere (sec. XIX), cu accepțiile fr. conduire.Der. conducător, s. m. (director, căpetenie, șef); conducătorie, s. f. (conducere, șefie); conductor, s. m. (căpetenie, călăuză), din fr. conducteur; conductă, s. f. (țeavă, țevărie), format pe baza fr. conduite; conduită, s. f. (conduită; comportament), din fr. conduite; conductibil, adj., din fr.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
condúce vb. → duce
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
condúc, -ús, a -úce v. tr. (lat. condúcere). Duc cu mine, călăuzesc, arăt drumu. Întovărășesc de politeță [!] saŭ p. siguranță. Dirijez, îndrept, comand, guvernez: a conduce o luntre, o armată, o fabrică, niște afacerĭ. V. intr. Fig. Duc spre. Îs îndreptat spre: virtutea conduce la fericire. V. refl. Mă port, mă țin: acest om s´a condus bine în vĭață.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)