CONFIRMÁȚIE, confirmații, s. f. (La catolici) Ritual oficiat, de obicei, de episcop, menit să întărească, la copiii trecuți de șapte ani, harul primit prin botez. – Din fr. confirmation.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CONFIRMÁȚIE s.f. Ritual catolic, oficiat de obicei de un episcop, în vederea întăririi botezului pentru copiii care au împlinit șapte ani. ♦ Act prin care, în confesiunea protestantă, se confirmă oficial jurământul botezului înainte de împărtășanie. [Gen. -iei. / < fr. confirmation, lat. confirmatio].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CONFIRMÁȚIE s. f. 1. ritual catolic oficiat (de un episcop), în vederea întăririi botezului pentru copiii care au împlinit șapte ani. 2. act prin care, în confesiunea protestantă, se confirmă jurământul botezului înainte de împărtășanie. (< fr. confirmation, lat. confirmatio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
confirmáție s. f. (sil. -ți-e), art. confirmáția (sil. -ți-a), g.-d. art. confirmáției; pl. confirmáții, art. confirmáțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
CONFIRMÁȚIE ~i f. 1) v. A CONFIRMA. 2) (la catolici) Ritualul întăririi botezului pentru copiii trecuți de șapte ani. [Art. confirmația; G.-D. confirmației; Sil. -ți-e] /<fr. confirmation, lat. confirmatio, ~onis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
confirmațiúne f. (lat. confirmátio, -ónis). Acțiunea de a confirma. Unu din cele șapte mistere ale Bisericiĭ catolice p. a comunica credincioșilor grațiile Sfîntuluĭ Spirit. – Și -áție, dar ob. -áre.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink