CONIVÉNȚĂ, conivențe, s. f. (În expr.) De conivență (cu)... = în complicitate (cu...), de acord (cu...). – Din fr. connivence, lat. conniventia.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CONIVÉNȚĂ s.f. (Rar) Complicitate, înțelegere (secretă). ◊ De conivență (cu...) = în complicitate, de acord (cu...). [Cf. fr. connivence, it. connivenza, lat. conniventia].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CONIVÉNȚĂ s. f. faptul de a tolera ceva rău sau incorect; acord tacit; complicitate. ♦ de ~ (cu...) = în complicitate, de acord (cu...). (< fr. connivence, lat. coniventia)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
conivénță s. f., g.-d. art. conivénței; pl. conivénțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
conivénță f., pl. e (lat. conniventia). Înțelegere, acord: am lucrat de (saŭ în) conivență cu el, sîntem de conivență.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CONIVÉNȚĂ ~e f. : De ~ (cu cineva) prin înțelegere tacită; în complicitate cu cineva. /<fr. connivence, lat. conniventia
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink