CONJUNCTÍVĂ, conjunctive, s. f. Membrană mucoasă care acoperă suprafața internă a pleoapelor și suprafața anterioară a globului ochilor. – Din fr. conjonctive.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CONJUNCTÍVĂ s.f. Membrană mucoasă care unește pleoapele cu globul ocular. [Cf. fr. conjonctive].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CONJUNCTÍVĂ, conjunctive, s.f. Membrană mucoasă care căptușește fața internă a pleoapelor și suprafața interioară a globului ocular. (după fr. conjonctive)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
conjunctívă (anat.) s. f. (sil. -junc-), g.-d. art. conjunctívei; pl. conjunctíve
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
CONJUNCTÍV, -Ă, conjunctivi, -e, adj. 1. Care leagă, care unește. ◊ Țesut conjunctiv = țesut de susținere al corpului omului și al animalelor, care leagă celelalte țesuturi între ele și care este format din fibre și din substanță intercelulară. 2. (Gram.; în sintagma) Modul conjunctiv {și substantivat, n.) = mod personal care exprimă o acțiune posibilă sau realizabilă. 3. (Înv.) Conjunct. – Din fr. conjonctif, lat. conjunctivus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CONJUNCTÍV ~ă (~i, ~e) Care leagă; care unește ceva. ◊ Țesut ~ țesut care leagă între ele celelalte țesuturi și organe. Mod ~ mod personal al verbului care exprimă o acțiune posibilă, realizabilă. /<fr. conjonctif, lat. conjunctivus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CONJUNCTÍVĂ ~e f. Membrană mucoasă care acoperă suprafața internă a pleoapelor și suprafața anterioară a globului ocular (cu excepția corneei). /<fr. conjonctive
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CONJUNCTÍV, -Ă adj. 1. Care unește, care leagă. ◊ Țesut conjunctiv = țesut protector care unește între ele organele sau țesuturile. 2. Mod conjunctiv (și s.n.) = mod personal al verbului care exprimă o acțiune realizabilă. [< lat. coniunctivus, cf. fr. conjonctif].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CONJUNCTÍV, -Ă adj. 1. care unește, leagă. ♦ țesut ~ = țesut de susținere și de protecție care leagă între ele celelalte țesuturi. 2. mod ~ (și s. n.) = mod personal al verbului, care exprimă o acțiune realizabilă: subjonctiv. (după fr. conjonctif, lat. coniuctivus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CONJUNCTÍV adj., s. (GRAM.) subjonctiv, (înv.) plecător, supuitor. (Modul ~; verb la ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
conjunctív adj. m. (sil. -junc-), pl. conjunctívi; f. sg. conjunctívă, pl. conjunctíve
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
conjunctív, -ă adj. (lat. conjunctivus, d. conjúngere, a uni. V. ajung). Gram. Conjuncțional. Conjunctival. S. n., pl. e. Un mod al propozițiuniĭ dependente care arată lucrarea ca ceva nesigur, îndoĭos, posibil, ca: se poate să vie, doresc să vie (numit și subjunctiv). Anat. Care acopere [!] globu ochĭuluĭ în față și-l lipește de pleoape: țesătura (saŭ membrana) conjunctivă (saŭ numaĭ conjunctiva).
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
conjuncționál, -ă adj. (după conjuncțiune. Cp. cu adițional). Gram. Relativ la conjuncțiune. Locuțiune conjuncțională, care ține loc de conjuncțiune, ca: cu toate că îld. deși. – Se zice și conjunctiv. V. prepozițional.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink