Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: conlocui (verb) , conlocuire (substantiv feminin)   
CONLOCUÍRE, conlocuiri, s. f. (Înv.) Faptul de a conlocui; coabitare. – V. conlocui.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CONLOCUÍRE s.f. Faptul de a conlocui. [< conlocui].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
conlocuíre s. f., g.-d. art. conlocuírii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
CONLOCUÍ, conlocuiésc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A locui împreună cu altcineva; a coabita. – Con1- + locui (după fr. cohabiter).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A CONLOCUÍ ~iésc intranz. A locui împreună; a conviețui; a coabita. [Sil. -cu-i] /con- + a locui
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CONLOCUÍ vb. IV. intr. A locui împreună cu cineva. [< con- + locui, după fr. cohabiter].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
conlocuí vb. → locui
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
conlocuĭésc v. intr. (con- și locuĭesc). Locuĭesc la un loc. V. coabitez.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)