CONOTATÍV, -Ă, conotativi, -e, adj. (Despre sensul cuvintelor) Suplimentar față de denotația cuvântului; care este rezultat din experiența personală, din context; figurat. ♦ (Despre stil) Care este dominat de conotații. – Din fr. connotatif.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CONOTATÍV, -Ă adj. Referitor la conotație: (despre sensul cuvintelor) cu valoare suplimentară, care reiese din condițiile sociale sau locale, ale mesajului. [< fr. connotativ].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CONOTATÍV, -Ă adj. referitor la conotație; (despre sensul cuvintelor) suplimentar față de denotația cuvântului; reieșind din experiența personală, din context; figurat. ◊ (despre stil) dominat de conotații. (< fr. connotatif)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
conotatív adj. m., pl. conotatívi; f. sg. conotatívă, pl. conotatíve
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink