CONSECVÉNȚĂ, consecvențe, s. f. Faptul de a fi consecvent. ◊ Loc. adv. Cu consecvență = în mod consecvent. – Din fr. conséquence, lat. consequentia.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CONSECVÉNȚĂ s.f. 1. (În logica scolastică) Implicația și decurgerea formulelor logice una din alta. 2. Caracteristică a gândirii corecte care respectă legile și regulile de formare și transformare într-un sistem deductiv. ♦ Fel de a acționa logic și pe aceeași linie de conduită; linie de conduită fermă, neschimbătoare. ◊ Cu consecvență = în mod consecvent. [Var. consecuență s.f. / cf. lat. consequentia, it. consequenza, fr. conséquence].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CONSECVÉNȚĂ s. f. faptul de a fi consecvent. ◊ (în logica scolastică) implicația și decurgerea formulelor logice una din alta. ◊ caracteristică a gândirii corecte care respectă legile și regulile de formare și transformare într-un sistem deductiv. (< fr. conséquence, lat. consequentia)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CONSECVÉNȚĂ s. constanță, stabilitate, statornicie. (~ în sentimente.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Consecvență ≠ inconsecvență
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
consecvénță s. f. → secvență
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
CONSECVÉNȚĂ ~e f. Caracter consecvent. [G.-D. consecvenței] /<fr. con-séquence, lat. consequentia
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
consecŭénță f., pl. e (lat. consequentia. V. secŭență). Urmare, rezultat. Concluziune, deducțiune. Importanță: lucru fără consecŭență. În consecŭență, conform celor precedente: fiind-că te-aĭ purtat răŭ, veĭ fi tratat în consecŭență. – Fals -cvență orĭ -cință.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink