CONSIMȚĂMẤNT, consimțăminte, consimțămínte s. n. Încuviințare, aprobare, asentiment. ♦ Adeziune nesilită, aderare de bunăvoie la ceva. [Var.: (rar) consimțimấnt s. n.] – Consimți + suf. -ământ (după fr. consentement).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CONSIMȚĂMÂNT s.n. Încuviințare, aprobare. [Var. consimțimânt s.n. / < consimți, după fr. consentement].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CONSIMȚĂMÂ'NT s. n. încuviințare, aprobare; asentiment. (după fr. consentement)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CONSIMȚĂMÂNT s. 1. v. încuviințare. 2. adeziune. (Și-a dat ~ul.) 3. v. agrement.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
consimțământ s. n., pl. consimțămínte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
CONSIMȚĂMÂNT ~ínte n. 1) Act prin care se consimte o propunere; acord între persoane; asentiment. 2) Aprobare benevolă; adeziune. /a consimți + suf. ~ământ
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
líber consimțământ adj. + s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
consentimént n., pl. e (con- și sentiment; fr. consentement). Asentiment, aprobare. – Fals consimțimînt [!].
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink