CONSTRUCTIVÍSM s. n. Curent artistic apărut după primul război mondial, care concepe realitatea într-o viziune de forme geometrice (uneori abstracționiste) și care luptă pentru puritatea și simplitatea liniilor. – Din fr. constructivisme.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CONSTRUCTIVÍSM n. Curent artistic care concepe creația artistică ca o construcție arbitrară din forme lipsite de conținut emotiv. /<fr. constructivisme
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CONSTRUCTIVÍSM s.n. 1. Orientare estetică, apărută după primul război mondial în artele plastice, literatură și muzică, care tinde să coboare creația artistică la nivelul unui tehnicism pur, golind arta de conținutul ei emoțional. 2. Curent în arhitectură care susține că forma arhitecturală trebuie să fie expresia exclusivă a structurii constructive a clădirii. 3. Concepție care recunoaște rolul activ, creator al gândirii în procesul cunoașterii. ♦ Concepție a școlii intuiționiste din filozofia matematicii, potrivit căreia activitatea constructivă, rațional-intuitivă este baza exigenței matematice. [Cf. fr. constructivisme, germ. Konstruktivismus, rus. konstruktivizm].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CONSTRUCTIVÍSM s. n. 1. orientare estetică, în artele plastice, literatură și muzică, care concepe realitatea într-o viziune de forme geometrice, spațiale, și care luptă pentru puritatea și simplitatea liniilor, pentru corelarea artei cu tehnica modernă. 2. curent în arhitectură care susține că forma arhitecturală trebuie să fie expresia structurii constructive a clădirii. 3. concepție care recunoaște rolul activ, creator al gândirii în procesul cunoașterii. ◊ concepție a școlii intuiționiste din filozofia matematicii potrivit căreia activitatea constructivă este baza exigenței matematice. (< fr. constructivisme)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
constructivísm s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink