Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: conteni (verb tranzitiv) , contenire (substantiv feminin)   
CONTENÍRE, conteniri, s. f. Acțiunea de a conteni și rezultatul ei; sfârșit, încetare. ◊ Loc. adv. Fără contenire = neîncetat, mereu. – V. conteni.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CONTENÍRE s. v. întrerupere.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
conteníre s. f., g.-d. art. contenírii; pl. conteníri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
CONTENÍ, contenesc, vb. IV. Intranz., Tranz. A întrerupe sau a înceta o mișcare sau o acțiune începută; a (se) opri. – Lat. continere.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A CONTENÍ ~ésc 1. intranz. (despre procese, fenomene etc.) A-și opri desfășurarea; a înceta. Ninsoarea ~ește. 2. tranz. (acțiuni) A face să nu se mai producă; a înceta. /<lat. continere
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CONTENÍ vb. 1. v. înceta. 2. v. opri. 3. a se curma, a înceta, a se opri, a se potoli, a se sfârși, a sta, a se termina, (înv. și pop.) a (se) ostoi, (prin Ban.) a se prorupe, (Mold.) a tinchi, (înv.) a se precurma. (Vijelia, ploaia a ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
contení (-nésc, -ít), vb. IV 1. A înfrîna, a reține, a stăvili. – 2. A interzice, a împiedica. – 3. A opri. – 4. A se opri, a înceta. – 5. A sfîrși, a face să înceteze. – 6. A tăcea. – Var. (înv.) cunteni (rar), contena, înconteni. Mr. acumtini, megl. cuntini. Origine obscură. Lat. contĭnĕre se potrivește semantic; iar rezultatul con-cun, în loc de cu-, deși nu pare normal, nu este imposibil (cf. cumpăt, cumplit față de cuprinde; însă păstrarea lui t (cf. ținea) este mai greu de explicat. Totuși, acest etimon a fost admis de Candrea. Cihac, II, 651, pleacă de la ngr. ϰονταίνω „a apropia, a scurta”; după Pușcariu, Dscor, I, 226-30 și DAR, este vorba de lat. cunctināre, în loc de cunctāri „a zăbovi, a șovăi”. S-ar putea admite o contaminare cu *contĕnuāre, în loc de tĕnuāre, „a reduce, a diminua”. Cuvîntul apare din primele texte din sec. XVI. Der. necontenit, adj. (fără oprire, neîncetat; mereu); cuntenitură, s. f. (înv., interdicție); cuntirimînt, s. n. (înv., acțiunea de a conteni), al cărui rotacism indică prezența unui cuvînt din fondul tradițional; contenință, s. f., înv., din sec. XVII, astăzi înlocuit prin continență, s. f., din lat. continentia (sec. XIX).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
contení vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. contenésc, imperf. 3 sg. conteneá; conj. prez. 3 sg. și pl. conteneáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
contenésc v. tr. (cp. cu lat. contineo, rețin, opresc, și vrom. cúntin, a și cuntenesc, încontenesc, mrom. cúmtin și acúmtin, a -á, d. lat. pop. cúnctino, -áre, cl. cunctari și cunctare, a pregeta. V. necontenit). Vechĭ. Opresc, împedec [!]: îl conteni să spuĭe. Interzic: conteni ucenicilor ca să nu spuĭe. V. refl. Strigă cu putére și nu te conteni (Biblia 1688). V. intr. Azĭ. Vest. Încetez, staŭ: ploaĭa, durerea a contenit; a conteni din plîns, cu vorba. V. ostoĭesc.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
contenínță și conteníre f. Vechĭ. Rezervă, înfrînare, moderațiune, cumpătare: cu mare contenire. – Și cu-.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)