CONTESTÁȚIE, contestații, s. f. Cale de atac prin care se face opunere la executarea unei hotărâri (judecătorești) sau prin care se cere anularea ei; (concr.) act întocmit în acest scop. ♦ Plângere îndreptată către un organ ierarhic superior împotriva actelor ilegale (sau considerate nedrepte) comise de organul ierarhic inferior, fapt pentru care se solicită revizuirea sau anularea hotărârii respective. – Din fr. contestation, lat. contestatio.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CONTESTÁȚIE s.f. (Jur.) Cerere de anulare a executării unei hotărâri pentru vicii de formă. ♦ Memoriu prin care se cere revizuirea sau anularea unui act, a unei măsuri etc. [Gen. -iei, var. contestațiune s.f. / cf. fr. contestation, it. contestazione, lat. contestatio].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CONTESTÁȚIE s. f. plângere, obiecție scrisă împotriva unei măsuri, a unei hotărâri judecătorești. ◊ memoriu adresat unui organ ierarhic superior prin care se cere revizuirea sau anularea unui act ilegal comis de organul ierarhic inferior. (< fr. contestation, lat. contestatio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CONTESTÁȚIE s. (JUR.) întâmpinare. (A înaintat o ~ împotriva deciziei ...)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
contestáție s. f. (sil. -ți-e), art. contestáția (sil. -ți-a), g.-d. art. contestáției; pl. contestáții, art. contestáțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
CONTESTÁȚIE ~i f. Plângere îndreptată împotriva unei hotărâri. [Art. contestația; G.-D. contestației; Sil. -ți-e] /<fr. contestation, lat. contestatio, ~onis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
contestațiúne f. (lat. contestátio, -ónis). Acțiunea de a contesta, dispută, ceartă. – Și -áție.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink