CONTEXTÚRĂ, contexturi, s. f. 1. Ansamblu de caracteristici ale unei țesături care definesc structura ei. 2. Mod în care sunt îmbinate elementele unui tot; înlănțuire, legătură. – Din fr. contexture.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CONTEXTÚRĂ s.f. Mod în care sunt îmbinate elementele unui tot; înlănțuire; legătură. [< fr. contexture].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CONTEXTÚRĂ s. f. 1. mod de împletire a firelor unei țesături, care definesc structura ei. 2. mod în care sunt legate între ele diversele elemente ale unui tot; înlănțuire; legătură. ◊ (fig.) structură, schelet. (< fr. contexture)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
contextúră s. f. → textură
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
contextúră f., pl. ĭ (d. context cu sufixu -ură; fr. contexture). Țesătură, legătură a părților între ele: contextura mușchilor (și fig.) contextura uneĭ cărțĭ, unuĭ discurs.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CONTEXTÚRĂ ~i f. 1) Mod în care sunt îmbinate elementele unui întreg. 2) Ansamblu de elemente care definesc modul de alcătuire al unei țesături. /<fr. contexture
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink