CONTÍGUU, -UĂ, contigui, -ue, adj. (Livr.) Care se leagă, se înrudește, se unește cu ceva, care are elemente apropiate, comune cu altceva. [Pr.: -gu-u] – Din fr. contigu, lat. contiguus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CONTÍGUU, -UĂ adj. Legat, unit de ceva, care are elemente comune cu altceva; alăturat. [Pron. -gu-u. / cf. fr. contigu, it. contiguo, lat. contiguus].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CONTÍGUU, -UĂ adj. legat, unit de ceva, care are elemente comune cu altceva. (< fr. contigu, lat. contiguus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CONTÍGUU adj. adiacent.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
contíguu adj. m. (sil. -gu-u), pl. contígui; f. sg. contíguă (sil. -gu-ă), pl. contígue (sil. -gu-e)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
contíguŭ, -ă adj. (lat. con-tiguus, d. tángere, at-tíngere, a atinge. V. contact). Care atinge, vecin, alăturat: cameră contiguă alteĭa saŭ cu alta. Adv. Alăturea.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CONTÍGUU ~ă (~i, ~e) livr. Care are puncte de contact cu altceva; adiacent; conex. [Sil. -gu-u] /<fr. contigu, lat. contiguus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink