CONTINÉNȚĂ, continențe, s. f. Reținere, abstinență, înfrânare; cumpătare. – Din fr. continence, lat. continentia.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CONTINÉNȚĂ s.f. (Rar) Stăpânire a poftelor trupești; abstinență; cumpătare. ♦ Reținere. [Var. contenință s.f. / cf. it. continenza, lat. continentia].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CONTINÉNȚĂ s. f. abstinență; cumpătare. ◊ reținere. (< fr. continence, lat. continentia)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CONTINÉNȚĂ s. v. abstinență, chibzuială, chibzuință, chibzuire, cumințenie, cumpăt, cumpătare, înfrânare, înțelepciune, judecată, măsură, minte, moderație, rațiune, reținere, socoteală, socotință, tact.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
continénță s. f., g.-d. art. continénței; pl. continénțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
continénță f., pl. e (lat. continentia. V. abstinénță). Cumpăt, măsură. Castitate.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CONTINÉNȚĂ ~e f. livr. Autoimpunere a unor anumite restricții; înfrânare a dorințelor în virtutea unor principii; abstinență. /<fr. continence, lat. continentia
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink