Dex contingenta

CONTINGENTÁ vb. I. tr. A fixa contingentele (3 [în DN]) exportului sau importului. ♦ A limita. [< fr. contingenter].

CONTINGENTÁ vb. tr. a stabili limitele cantitative ori valorice ale importului sau exportului. ◊ a limita. (< fr. contingenter)

contingentá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. contingenteáză

CONTINGÉNT, contingente, s. n., adj. I. 1. S. n. Totalitatea cetățenilor născuți în același an și luați în evidența comisariatelor militare; p. ext. anul recrutării; leat. 2. Grup de oameni având o compoziție omogenă. 3. (Înv.) Contribuție. 4. Plafon cantitativ până la nivelul căruia se limita de către unele guverne importul sau exportul unor mărfuri din sau în alte țări. II. Adj. Care poate să fie sau să nu fie, să se întâmple sau să nu se întâmple; întâmplător, accidental. [Var.: contigént s. n.] – Din fr. contingent, lat. contingens, -ntis.

CONTINGÉNȚĂ, contingențe, s. f. Însușirea de a fi contingent (II); relație între fenomene, evenimente contingente; atingere, legătură exterioară, raport; întâmplare. – Din fr. contingence, lat. contingentia.

CONTINGÉNT¹ ~e n. 1) Totalitate de persoane născute în același an și luate la evidența comisariatelor militare. 2) Efectiv de recruți încorporați în același an pentru serviciul militar. 3) An de recrutare; leat. 4) Grup omogen de persoane. /<fr. contingent, lat. contingens, ~ntis

CONTINGÉNT² ~tă (~ți, ~te) rar Care se produc printr-o întâmplare; caracterizat prin realizare imprevizibilă; accidental; întâmplător. /<fr. contingent, lat. contingens, ~ntis

CONTINGÉNȚĂ ~e f. Stare a elementelor contingente. /<fr. contingence, lat. contingentia

CONTINGÉNT, -Ă adj. Care poate să se producă, să vină din întâmplare; care poate să se producă sau nu; întâmplător, fortuit. // s.n. 1. Totalitatea tinerilor încorporați în același an în serviciul militar. 2. Grup omogen de oameni. 3. Cantitate maximă de mărfuri care poate fi importată sau exportată într-o anumită perioadă. [Var. contigent s.n. / < fr. contingent, cf. lat. contingens – care vine din întâmplare].

CONTINGÉNȚĂ s.f. Starea a ceea ce este contingent; atingere, raport, legătură exterioară. [Cf. it. contingenza, fr. contingence].

CONTINGÉNT, -Ă I. adj. care poate să fie sau să nu fie, să se producă sau nu; întâmplător, accidental, fortuit. II. s. n. 1. totalitatea tinerilor născuți în același an și luați în evidența organelor militare. ◊ totalitatea elevilor și studenților (aproximativ) de aceeași vârstă care intră și parcurg împreună aceeași treaptă de învățământ. 2. grup omogen de oameni. 3. plafon cantitativ ori valoric al importului sau exportului unor mărfuri într-o anumită perioadă. (< fr. contingent, lat. contingens)

CONTINGÉNȚĂ s. f. însușirea de a fi contingent (1); relație între fenomene, evenimente contingente; întâmplare. (< fr. contingence, lat. contingentia)

CONTINGÉNT adj. v. accidental, incidental, întâmplător, ocazional, sporadic.

CONTINGÉNT s. (MIL.) (pop.) leat. (Ce ~ ești?)

CONTINGÉNȚĂ s. v. legătură, raport, relație.

contingént adj. m., pl. contingénți; f. sg. contingéntă, pl. contingénte

contingént s. n., pl. contingénte

contingénță s. f., g.-d. art. contingénței; pl. contingénțe

contingént, -ă adj. (lat. contíngens, -éntis, d. contingere, a se´ntîmpla, a veni la sorț. V. tangentă). Care se poate întîmpla (poate fi) orĭ nu. S. n., pl. e. Parte, cotă (de dat orĭ de primit). Parte pusă în sarcina fie-căreĭ circumscripțiunĭ teritoriale în împărțirea anuală a birurilor directe, dar maĭ ales a recrutăriĭ: contingentu județuluĭ cutare. Anu recrutăriĭ: soldat din contingentu 1930. Număr, cantitate: un contingent de soldațĭ, de elevĭ, de cititorĭ. V. relativ.

contingentéz v. tr. (d. contingent). Opresc de la export o cotă de marfă (maĭ ales grîne) p. consumu intern.

contingénță f., pl. e (lat. contingentio). Starea lucruluĭ contingent, ocaziune, oportunitate, eventualitate. Geom. Întîlnirea uneĭ liniĭ (drepte orĭ curbe) cu o curbă căreĭa ĭ-e tangentă.