CONVÉNȚIE, convenții, s. f. 1. Înțelegere, acord între două sau mai multe state, instituții sau persoane cu privire la anumite probleme sau la anumite obiective. ♦ (Jur.) Contract; denumire dată unor tratate internaționale. ♦ (În artă) Înțelegere tacită de a admite unele procedee sau ficțiuni. 2. (La pl.) Deprinderi stabilite prin tradiție. [Var.: convénțiune s. f.] – Din fr. convention, lat. conventio, -onis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CONVÉNȚIE s.f. 1. Înțelegere, învoială. ♦ Acord, pact între două sau mai multe state, instituții etc. privind probleme cu caracter economic, juridic, tehnic, militar etc. ♦ (Arte) Înțelegere tacită de a admite unele procedee sau ficțiuni. 2. (La pl.) Deprinderi stabilite prin tradiție. [Gen. -iei, var. convențiune (1) s.f. [în DN]. / cf. fr. convention, lat. conventio].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CONVÉNȚIE s. f. 1. înțelegere, acord, pact între state, instituții etc. *contract. *denumire dată unor tratate internaționale. 2. (lit., arte) acceptare tacită a unor procedee, forme sau idei. 3. (pl.) deprindere stabilită prin tradiție. 4. adunare legislativă a Franței între 1792 și 1794. 5. congres al unui partid, al unei grupări politice, reunit în vederea desemnării candidatului la președinție, stabilirii platformei-program etc. (< fr. convention, lat. conventio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CONVÉNȚIE s. 1. v. înțelegere. 2. v. contract.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
convénție s. f. (sil. -ți-e), art. convénția (sil. -ți-a), g.-d. art. convénției; pl. convénții, art. convénțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
CONVÉNȚIE ~i f. 1) Acord stabilit între două persoane sau între două grupuri sociale; contract. 2) Tratat internațional cu caracter bilateral sau multilateral; contract. 3) Principiu admis în mod tacit și ipotetic pentru comoditatea descrierii sistematice. 4) mai ales la pl. Obiect statornicit pe bază de experiență (mai mult sau mai puțin îndelungată); practică uzuală; uzanță. [Art. convenția; G.-D. convenției; Sil. -ți-e] /<fr. convention, lat. conventio, ~onis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
convențiúne f. (lat. convéntio, -ónis. V. in-vențiune). Acord, pact, învoĭală: convențiune socială (mic tractat [!]). De convențiune, convențional: limbaj de convențiune. – Și -énție.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink