CONVÓI, convoaie, s. n. Grup, șir de vehicule (care transportă materiale, trupe etc.) ♦ Mulțime (încolonată) care merge în aceeași direcție (și cu același scop); coloană; spec. cortegiu. [Pl. și: convoiuri] – Din fr. convoi. Cf. rus. konvoi, it. convoglio.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CONVÓI s.n. Șir de vehicule (care transportă materiale, trupe etc.). ♦ Șir de persoane care merg într-o anumită direcție, pe un anumit drum etc.; coloană. [Pl. -oaie, -oiuri. / < it. convoglio, fr. convoi].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CONVÓI s. n. șir de vehicule sau de oameni care se deplasează într-o anumită direcție; coloană; (spec.) cortegiu (funerar). ◊ formație de vase care navighează sub protecția unei escorte. (< fr. convoi)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CONVÓI s. 1. coloană, lanț, rând, șir, (reg.) trâmbă (Un ~ de care.) 2. v. procesiune.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
convói (-oáie), s. n. – 1. Grup, șir de vehicule. – 2. Mulțime, coloană, cortegiu. Fr. convoi, cu pronunțarea it. convoglio, cf. rus. konvoi.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
convói s. n., pl. convoáie
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
convóĭ n., pl. ĭurĭ și oaĭe (fr. convoi, d. convoyer, a escorta, lat. pop. conviare, d. con, împreună, și via, cale; rus. konvói). Șir, cortegiŭ: convoĭ funebru, convoĭ de care, de oamenĭ, de corăbiĭ, de căruțe, de proviziunĭ, de munițiunĭ ș.a.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CONVÓI ~oáie n. 1) Grup de vehicule care fac aceeași rută. 2) Grup de persoane care însoțește o ceremonie sau o personalitate; suită; alai; cortegiu; escortă. [Sil. con-voi] /<fr. convoi
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink