Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
Definiţii: cooperativ (adjectiv) , cooperativă (substantiv feminin)   
COOPERATÍVĂ, cooperative, s. f. 1. Organizație economică formată prin asocierea liber consimțită a unui grup de persoane (mici producători, meseriași, consumatori), pentru producerea, cumpărarea, desfacerea în comun a unor produse, pentru acordarea de credite sau pentru prestarea unor servicii. ◊ (În trecut) Cooperativă Agricolă de Producție = unitate economică socialistă autonomă, realizată prin asocierea țărănimii, bazată pe proprietatea cooperatistă asupra mijloacelor de producție și a producției. Cooperativă meșteșugărească = unitate economică autonomă, în care se unește de bunăvoie un grup de meseriași pentru a lucra în comun cu mijloace aduse de ei în proprietate comună sau cumpărate în comun. 2. (Concr.) Magazin de desfacere al unei organizații cooperatiste de consum sau de producție. – Din fr. coopérative
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
COOPERATÍVĂ s.f. 1. (Ec.) Formă de organizare în sistemul cooperatist; (în trecut) cooperativă agricolă de producție = organizație economică în care țăranii își aduceau în proprietatea cooperatistă pământul și mijloacele principale de producție, munca fiind organizată în comun. 2. (Concr.; în trecut) Magazin de mărfuri organizat pe principii cooperatiste, unde se desfăceau diferite produse. [< fr. coopérative, it. cooperativa].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
COOPERATÍVĂ s. f. 1. organizație economică formată prin asocierea liber consimțită a unui grup de persoane care concentrează mijloace de producție și forțe de muncă pentru producerea, cumpărarea, desfacerea în comun a unor produse, pentru acordarea de credite, prestarea de servicii. 2. magazin de mărfuri organizat pe principii cooperatiste, unde se desfac diferite produse. (< fr. coopérative)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
cooperatívă s. f. (sil. co-o-), g.-d. art. cooperatívei; pl. cooperatíve
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
COOPERATÍV, -Ă, cooperativi, -e, adj. Care cooperează; binevoitor. – Din fr. coopératif.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
COOPERATÍVĂ ~e f. 1) Unitate economică constituită prin asocierea, pe baza liberului consimțământ, a unui grup de meseriași, mici producători etc. pentru producerea, cumpărarea sau desfacerea în comun a unor produse, pentru prestarea unor servicii etc. 2) înv. Unitate comercială în care mărfurile se păstrează, se expun și se vând direct consumatorilor; magazin. [Sil. co-o-] /<fr. cooperative
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
COOPERATÍV, -Ă adj. Cooperatist. ♦ (Rar) Care cooperează, binevoitor. [< fr. coopératif].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
COOPERATÍV, -Ă adj. care cooperează; binevoitor. (< fr. coopératif)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
cooperatív adj. m. (sil. co-o-), pl. cooperatívi; f. sg. cooperatívă, pl. cooperatíve
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cooperatív, -ă adj. (d. cooperat cu sufixu -iv; fr. -atif). Care are de scop o cooperațiune: societate cooperativă.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)