Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
CORÁBIE, corăbii, s. f. Vas mare cu pânze, folosit (în trecut) pentru transport și pentru acțiuni militare. ◊ Expr. (Ir.) A i se îneca (cuiva) corăbiile = a fi trist, supărat, fără chef. – Din sl. korablĩ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CORÁBIE s. (MAR.) (livr.) arcă, (rar) velier, (înv. și reg.) naie, (înv.) chivot, vetrelă, (turcism înv.) ghimie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
corabíe (-íi), s. f.1. Navă, vas. – 2. (Arg.) Pantof, încălțăminte. – Mr. cărave, megl. curabie. Sl. korablῑ (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Miklosich, Lexicon, 303; Cihac, II, 73; Meyer 177; Conev 820, din gr. ϰαράβι (cf. carabă). Aparține aceleiași familii a lat. carabus, de unde sp. carabela (› rom. caravelă, s. f., prin intermediul fr. caravelle); cf. bg., sb. korab, sb., cr., slov. korablja, rus. korablĭ, alb. karáf, mag. kereb.Der. corăbier, s. m. (navigator, marinar); corăbierie, s. f. (navigare); corăbia (var. corăbieri), vb. (a naviga), cuvinte puțin folosite; corăbiască (var. corăbierească), s. f. (dans tipic).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
corábie s. f. (sil. -bi-e), art. corábia (sil. -bi-a), g.-d. art. corăbiei/corábiei; pl. corăbii, art. corăbiile (sil. -bi-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
corábie f. (vsl. korabĭ și korablĭ, bg. sîrb. korab, rus. koráblĭ, d. vgr. korábion, dim. d. kárabos, crab și [pin [!] aluz. la găoace] corabie; mlat. kárabus, un fel de luntre; ngr. korávi; it. caravella, fr. caravelle, sp. carabela, pg. caravela. V. crab). Vas de navigat, navă, bastiment (cu pînze). Trist par´că ți s´ar fi înecat corăbiile, foarte trist. Corabie cu abur, V. vapor și probelă. – Și curabie (Cod. Vor.).
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CORÁBIE ~ăbii f. (în trecut) Navă cu pânze folosită pentru transport și pentru acțiuni militare. ◊ A i se îneca ~ăbiile a fi foarte întristat, amărât. [Art. corabia; G.-D. corabiei; Sil. -bi-e] /<sl. korabli
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CORABIA DEȘÉRTULUI s. v. cămilă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CORÁBIE (‹ sl.) s. f. Navă cu pînze, folosită pentru transport și pentru acțiuni militare. Din sec. 19 au început să fie înlocuite cu nave cu propulsie mecanică.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)