CORDÁR, cordare, s. n. 1. Plăcuță de lemn (de abanos) de care sunt legate coardele la instrumentele cu arcuș. 2. Pană de lemn cu care se răsucește coarda ferăstrăului cu ramă pentru a întinde pânza de tăiat; încordător, sucitor. – Coardă + suf. -ar.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CORDÁR s. 1. (MUZ.) (rar) punte. (~ la un instrument cu arcuș.) 2. (TEHN.) întinzător, strună, (reg.) aripă, cheie, încordător, lemnuș, limbă, lopățică, pană, răsucitoare, săgeată, struneală, sucitor. (~ la ferăstrău.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
cordár s. n., pl. cordáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cordár n., pl. e (d. coardă). Mold. La vioară, bucata de lemn de care-s legate coardele jos. Firiz, feresteu [!] mic și lat compus numaĭ din lamă (pînză) și un mănunchĭ de lemn.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CORDÁR ~e n. 1) (la unele instrumente muzicale) Piesă neagră de lemn de care sunt prinse coardele. 2) (la ferăstrăul cu ramă) Pană de lemn care, prin învârtire, slăbește sau întinde pânza de tăiat. /coardă + suf. ~ar
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink